Cum devii membru?
Criterii si conditii pentru dobandirea calitatii de membru
Membrii sustinatori sunt membri care prin diferite mijloace sustin material si moral asociatia, fara a desfasura in mod necesar o activitate prevazuta explicit in cadrul acesteia. Ei pot participa la manifestarile si actiunile organizate de asociatie si pot colabora la activitatile acesteia.
Poate dobandi calitatea de membru orice persoana fizica majora, romana sau straina, cu capacitate deplina de exercitiu care indeplineste urmatoarele conditii:
- a) este student(a), absolvent(a), licentiat(a) in psihologie, medicina, alte discipline sau stiinte socio-umane (asistenta sociala, psihopedagogie, pedagogie, sociologie etc.);
- b) isi propune sa contribuie activ prin activitatea sa, direct sau indirect, la promovarea scopului si obiectivelor asociatiei;
- c) isi asuma sa respecte prevederile cuprinse in Statut si in Regulamentul de Organizare Interna;
- d) respecta normele etice si deontologice elaborate si adoptate de Comisia profesionala a asociatiei.
Dobandirea calitatii de membru
Pentru a dobandi calitatea de membru, aplicantul care indeplineste conditiile si criteriile prevazute va trimite un e-mail la adresa contact@istt.ro cu urmatoarele documente:
- Cerere de aderare;
- CV;
- Scrisoare de intentie.
Cererea de aderare va fi supusa aprobarii Comitetul Director. Pentru analizarea cererilor de aderare, Comitetul Director se intruneste de doua ori pe an si anume: 1-15 aprilie; 15-30 noiembrie.
Dupa aprobarea cererii de catre Comitetul Director, aplicantul va deveni membru sustinator/colaborator al asociatiei dupa achitarea taxei de inscriere in cuantum de 200 lei si a cotizatiei anuale in cuantum de 250 lei.
Calitatea de membru al asociatiei nu confera in sine certificarea vreunei competente sau atestarea vreunui drept de libera practica.
Criterii de selectie pentru specialisti – colaboratori ISTT
Specificul activitatilor desfasurate in cadrul Institutului pentru Studiul si Tratamentul Traumei solicita disponibilitatea membrilor de a lucra individual sau in echipa si de a participa voluntar si activ in derularea proiectelor si programelor initiate de asociatie.
Urmatoarele criterii de selectie ii vizeaza pe profesionistii interesati sa se alature echipei de specialisti ISTT care abordeaza trauma psihica in activitatea profesionala:
- a) Sa dobandeasca calitatea de membru ISTT;
- b) Sa fie psiholog consilier, psihoterapeut sau psiholog clinician atestat de Colegiul Psihologilor din Romania, treapta de specializare : autonom, specialist sau principal;
- c) Sa isi desfasoare activitatea intr-una dintre urmatoarele forme de exercitare a profesiei: cabinet individual, cabinete asociate sau societati civile profesionale de psihologie, precum si in structurile infiintate in: clinici, spitale, institutii si organizatii publice si/sau private, guvernamentale si/sau non-guvernamentale;
- d) Sa fi dobandit cunostinte si competente specifice prin participarea la cursuri de formare profesionala complementara si continua in domeniul psihotraumatologiei organizate de furnizori de formare profesionala avizati de Colegiul Psihologilor din Romania si/sau cursuri postuniversitare in psihotraumatologie ;
- e) Sa aiba experienta practica in lucrul cu trauma psihica validata de specialistii ISTT in grupurile de intervizare si in grupurile de supervizare.
Daca aceste criterii profesionale sunt indeplinite, trimiteti un e-mail la adresa contact@istt.ro cu urmatoarele documente:
- Cerere de aderare;
- CV;
- Scrisoare de intentie.
Comitetul Director isi rezerva dreptul de a solicita documente suplimentare.
Intalnirea cu unul dintre membrii Comitetului Director reprezinta o ultima etapa a acestui demers de selectie care se finalizeaza cu incheierea unui contract de colaborare cu ISTT.
Daca doriti sa solicitati informatii suplimentare sau sa adresati intrebari echipei ISTT, va rugam sa ne contactati prin e-mail: contact@istt.ro