Informatii si sfaturi
 /  Programe de cercetare

Programe de cercetare

Va multumim pentru participarea la Conferinta “Fii Bine cu Tine la Locul de Munca!” si va invitam sa sprijiniti echipa ISTT pentru realizarea unui studiu referitor la hartuirea psihologica la locul de munca. Va rugam sa ne acordati cateva minute si sa completati inventarul de mai jos. Mentionam ca datele dvs. personale vor fi protejate, singurele informatii la care vom avea acces fiind graficele rezultate in urma acestui studiu.
Echipa ISTT
Vezi aici Inventarul actiunilor mobbizante

Aceasta este o invitatie de a participa la un studiu psihologic longitudinal, derulat in mediu online, cu durata de 1 an, adresata tuturor persoanelor care au fost afectate in mod direct sau indirect de tragedia petrecuta in clubul Colectiv din Bucuresti in data de 30.10.2015. Daca te numeri printre acestia, te rugam sa ne ajuti participand la acest studiu.
Avem nevoie sa stim prin ce trec oamenii afectati de astfel de evenimente, ca sa intelegem cum ii putem ajuta mai bine.
Acest studiu investigheaza efectele evenimentelor stresante sau traumatice asupra oamenilor, precum si modalitatile in care oamenii se adapteaza unor astfel de circumstante. Studiul este derulat in parteneriat de catre Universitatea din Bucuresti, Departamentul de Psihologie (www.fpse.unibuc.ro), si Institutul pentru Studiul si Tratamentul Traumei (www.istt.ro) si este coordonat de Prof. dr. Catalin Nedelcea si Conf. dr. Diana Vasile.
Studiul este accesibil AICI



In luna iunie 2015 a debutat un nou proiect al ISTT, un proiect de cercetare si asistare psihologica a femeilor care se confrunta cu dificultati medicale si/sau emotionale in legatura cu fertilitatea.

Proiectul isi propune sa identifice si sa analizeze aspectele psihologice care impiedica sau intarzie procreerea pentru un cuplu sau sunt asociate cu dificultati in sfera functionarii fizice si fiziologice feminine.

Teoria pe care se bazeaza cercetarea si asistarea este cea a psihotraumatologiei, care sustine ca la originea dificultatilor si blocajelor din viata unei persoane stau experiente traumatice si, in consecinta, modificari ale functionarii fizice si psihice a persoanei. Experienta traumatica rupe legatura dintre capacitatile naturale de autoreglaj si acest lucru genereaza o functionare perturbata pe plan fizic si psihic, dar unica fiecarei persoane. De aceea, pentru recapatarea autoreglajului si pentru stimularea posibilitatilor de vindecare este necesara o strategie de lucru individualizata.

Metoda de lucru pentru acest grup de cercetare si asistare psihologica si psihoterapeutica este cea a Constelatiei Propozitiei Intentiei, elaborata de Prof. Dr. Franz Ruppert.

La grupul din luna iunie, de pilda, au participat 12 femei, toate dandu-si acordul pentru a lua parte gratuit si benevol la acest proiect dupa ce au fost informate despre obiectivele si strategia de desfasurare.
Grupul va continua, datorita deschiderii echipei ISTT, dar si intentei de lucru continuu al beneficiarelor proiectului.
Proiectul este coordonat de Conf. Dr. Diana Vasile si implementat de o echipa de psihologi specialisti din cadrul ISTT impreuna cu psihologi interesati de aceasta arie de cercetare.


Institutul pentru Studiul si Tratamentul Traumei (ISTT) a demarat un nou proiect de cercetare, de data aceasta despre adolescenti.
Studiul “Experientele traumatice timpurii, rezilienta, personalitate si probleme legate de sanatate in populatia romaneasca de adolescenti” se desfasoara in parteneriat cu Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei (FPSE) din cadrul Universitatii Bucuresti si Centrul Municipiului Bucuresti de Resurse si Asistenta Educationala.
Cercetarea isi propune sa realizeze o ampla analiza asupra experientelor traumatice la care au fost expusi adolescentii din Romania de-a lungul vietii lor. Totodata este urmarit si impactul pe care aceste experiente il au asupra dezvoltarii personalitatii tinerilor, asupra sanatatii lor fizice si emotionale, asupra modului de autoreglare al acestora in diferite medii, precum cel familial, scolar sau social.
Un al obiectiv urmarit este furnizarea de informatii in legatura cu prevalenta, in randul adolescentilor, a unor tulburari sau afectiuni de natura fizica, psihica sau emotionala (precum anxietatea, depresia, paternurile relationale disfunctionale).
La studiul participa aproximativ 350 de elevi din zece licee din Bucuresti. Tinerii au varste cuprinse intre 15 si 18 ani.
Proiectul este coordonat de Monica Lespezanu (consilier, psihoterapeut si pedagog) si Roxana Agafitei (psiholog si psihoterapeut), din partea ISTT. La cercetare ia parte si un grup de masterazi din cadrul masterului “Psihotraumatologie si asistare psihologica” din cadrul FPSE.

PARTENERI

Din dorinta de a oferi servicii de calitate, am dezvoltat parteneriate importante cu companii de incredere din Romania.


Institutul pentru Studiul si Tratamentul Traumei (ISTT) este o asociatie profesionala interdisciplinara, non-guvernamentala, ce isi propune sa promoveze in randul specialistilor (psihologi, psihoterapeuti, personal medical, cadre didactice, asistenti sociali si alti lucratori in domenii conexe) cunostinte noi despre trauma psihica si interventii specializate in tratamentul acesteia, sa ofere ajutor pentru cei care au nevoie si sa asigure un cadru de dezvoltare profesionala pentru profesionistii din domeniul psihotraumatologiei.

Newsletter

Aboneaza-te la Newsletter ISTT si fii la curent cu evenimentele dedicate tie, cu noutatile din domeniu si activitatea de cercetare a organizatiei.