Despre dificultatile de fertilitate
In luna iunie 2015 a debutat un nou proiect al ISTT, un proiect de cercetare si asistare psihologica a femeilor care se confrunta cu dificultati medicale si/sau emotionale in legatura cu fertilitatea.
Proiectul isi propune sa identifice si sa analizeze aspectele psihologice care impiedica sau intârzie procreerea pentru un cuplu sau sunt asociate cu dificultati in sfera functionarii fizice si fiziologice feminine.
Teoria pe care se bazeaza cercetarea si asistarea este cea a psihotraumatologiei, care sustine ca la originea dificultatilor si blocajelor din viata unei persoane stau experiente traumatice si, in consecinta, modificari ale functionarii fizice si psihice a persoanei. Experienta traumatica rupe legatura dintre capacitatile naturale de autoreglaj si acest lucru genereaza o functionare perturbata pe plan fizic si psihic, dar unica fiecarei persoane. De aceea, pentru recapatarea autoreglajului si pentru stimularea posibilitatilor de vindecare este necesara o strategie de lucru individualizata.
Metoda de lucru pentru acest grup de cercetare si asistare psihologica si psihoterapeutica este cea a Constelatiei Propozitiei Intentiei, elaborata de Prof. Dr. Franz Ruppert.
La grupul din luna iunie au participat 12 femei, toate dându-si acordul pentru a lua parte gratuit si benevol la acest proiect dupa ce au fost informate despre obiectivele si strategia de desfasurare.
Grupul va continua cu etapa a doua in luna octombrie, datorita deschiderii echipei ISTT, dar si intentei de lucru continuu al beneficiarelor proiectului.
Proiectul este coordonat de conf. Dr. Diana Vasile si implementat de o echipa de psihologi specialisti din cadrul ISTT impreuna cu psihologi interesati de aceasta arie de cercetare.











