Experiente disociative in diferite tipuri de trauma
Conform teoriei lui Cannon (1988) in situatii de stres biologic semnificativ, organismul intra intr-o stare de activare, fight-flight reaction, in care tendintele de lupta sau fuga alterneaza, cu scopul de a infrange situatia amenintatoare care vine din exterior. In cazul maladiei cu risc vital, paradoxul este acela de a fi nevoit sa fugi de ceva ce este in interiorul propriului corp si nu poate fi evitat. Astfel, strategiile fundamentale de aparare in aceste situatii sunt proiectia, negarea si disocierea/clivajul (Fischer&Riedsser, 2007).
O cercetare recenta (desfasurata in perioada iulie 2014 – ianuarie 2015) a avut ca obiectiv evidentierea frecventei aparitiei experientelor disociative in cazul maladiei cu risc vital comparativ cu alte tipuri de evenimente traumatice, precum si a frecventei aparitiei experientelor disociative in cazul monotraumatizarii comparativ cu politraumatizarea.
Analiza datelor a evidentiat urmatoarele:
- In cazul evenimentelor traumatice de tip maladie cu risc vital frecventa experientelor disociative a fost semnificativ mai mica decat in cazul evenimentelor traumatice de tip dezastru.
- Frecventa experientelor disociative la subiectii diagnosticati cu boala cu risc vital a fost mai mare decat la subiectii care au suferit un accident ori au experimentat un atac sau amenintare si mai mica decat la subiectii care au experimentat evenimente traumatice de tip incendiu, abuz fizic, ranire, abuz psihic, pirderea unei persoane apropiate.
- Subiectii care au experimentat evenimente traumatice multiple, inclusiv o boala cu risc vital au prezentat experiente disociative cu o frecventa semnificativ mai scazuta decat cei care au experimentat evenimente traumatice multiple, dar nu au fost diagnosticati cu o astfel de boala.
- Comparand frecventa experientelor disociative la subiectii care au experimentat evenimente traumatice unice si la cei care au experimentat evenimente traumatice multiple, s-au observat diferente, insa acestea nu sunt semnificative din punct de vedere statistic.
- Concluzionand, studiul a aratat ca frecventa experientelor disociative este mai crescuta atunci cand pericolul este reprezentat de cauze naturale (dezastru), decat atunci cand pericolul vine din interiorul propriului corp (boala cu risc vital).
- De asemenea, s-a observat ca in cazul politraumatizarii, in prezenta unei boli cu risc vital nu creste frecventa experientelor disociative, ci din contra, este mai scazuta.
Rezultatele cercetarii au condus la o schimbare a perspectivei initiale cu privire la implicarea disocierii ca mecanism de aparare in caz de pericol, fie ca acesta vine din interior, fie din exterior.
Despre limitele cercetarii si/sau sugestii pentru cercetari viitoare, puteti afla informatii in cadrul CiNPT din 3-4 octombrie 2015.
Dana ILIE,
Psiholog clinician specialist, Master psihotraumatologie