Psiholog Monica Lespezanu – Un copil neascultator indica o comunicare...
 /   / Psiholog Monica Lespezanu – Un copil neascultator indica o comunicare...
Psiholog Monica Lespezanu – Un copil neascultator indica o comunicare gresita intre parinte si copil

Psiholog Monica Lespezanu – Un copil neascultator indica o comunicare gresita intre parinte si copil

“Of, iar m-am certat cu cel mic. Nu stiu ce sa ma fac, nu ma mai inteleg deloc cu el!”

Va sunt familiare si voua astfel de propozitii? Ce-ati spune daca ati afla ca in spatele acestor neintelegeri se afla niste lucruri mult mai complexe? Despre aceste lucruri, dar si despre ce anume pot sa faca parintii pentru a diminua aceste neintelegeri si starile de tristete care vin la pachet cu ele, am stat de vorba cu Psiholog MA Monica Lespezanu, psihoterapeut, vicepresedinte ISTT.
Cu psihologul Monica Lespezanu ne vom intalni personal la Serile TDM din 26 august, cand aceasta ne va vorbi despre imaginatia copiilor, totul prezentat pe intelesul parintilor..

TOTUL DESPRE MAME: La ce varsta pot sa apara primele probleme emotionale sau comportamentale ale copiilor?
Monica Lespezanu: Problemele emotionale si comportamentale sunt expresia unei suferinte fizice si/sau psihice, iar experientele dureroase sau dificile nu au varsta. Ele pot aparea chiar de la inceputul existentei noastre, insa modul de manifestare capata complexitate si se diversifica odata cu cresterea si maturizarea.

Plansul este la inceput instrumentul prin care copilul semnaleaza un disconfort sau o suferinta, iar, pe masura ce capacitatile lui cresc, le exprima prin comportamente diverse. Pana nu demult, se considera ca cei mici nu au motive de suferinta sau stres, insa si ei experimenteaza situatii dificile. Deosebirea fata de adulti este ca nu au la indemana cuvinte pentru a le exprima, corpul fiind mijlocul prin care anunta ca nu le este bine; copiii plang, se agita, sunt hiperactivi sau incremenesc, se agata cu disperare de parinti, au cereri obsesive cateodata, refuza sa faca anumite activitati invocand motive fara sens sau sunt neputinciosi in a face ceva singuri, atunci cand, totusi, capacitatile exista.

Acestea sunt primele semne care pot aparea la varste foarte fragede, iar manifestarile sunt mai putin vizibile pentru parinti. Aceste comportamente care nu sunt vazute sau reglate din mers se agraveaza in timp sau cresc in intensitate, mai ales in momentele importante in dezvoltare, precum intrarea in colectivitate, inceputul gradinitei sau al scolii, debutul pubertatii si al adolescentei.

TOTUL DESPRE MAME: Se spune “copii mici, probleme mici, copii mari, probleme mari”. Dar cat de diferite sunt problemele copiilor fata de cele ale adolescentilor?
Monica Lespezanu: Da, intr-adevar, varsta si capacitatile cognitive, emotionale si sociale ale copiilor sunt variabile importante de luat in considerare atunci cand se depisteaza anumite disfunctionalitati sau perturbari emotionale. Este mai usor de intervenit si de indreptat lucrurile la varste mai mici, cand problemele sunt ,,mici”, atunci cand parintii sesizeaza primele manifestari sau comportamente disfunctionale si schimba modul de abordare in relatia cu cel mic. Odata cu cresterea, mai ales in perioada preadolescentei si a adolescentei, cand apar multiple transformari pe toate planurile, problemele devin ,,mari”, daca primele semne au fost ignorate sau daca relatia parinte-copil nu are fundamente solide.

Problemele in esenta sunt aceleasi, insa modul de manifestare si de exprimare a disconfortului si a suferintei capata caracteristici diferite, pentru ca si abilitatile si capacitatile se diversifica. Pentru copiii mici, specifice sunt manifestarile fiziologice si comportamentele precum: plans, agitatie, neatentie, agatare de parinte, nemiscare, lipsa explorarii, dureri de cap, burta, somatizari, diverse boli, vise, cosmaruri, ticuri, refuzul de a sta singur, de a dormi singur, de a face anumite activitati.

Pe masura ce copilul creste si mediul de viata se diversifica, apar si alte manifestari, cele mai vizibile fiind problemele de adaptare, integrare in grup si colectivitate, relationare cu altii sau problemele legate de invatarea si comportamentul scolar. In genere, varsta adolescentei capata trasaturi specifice varstei adulte, specifice fiind comportamentele teribiliste sau de risc, debutul consumului de substante sau, la polul opus, autoizolarea, retragerea, refuzul/evitarea activitatilor sau a noului.

TOTUL DESPRE MAME:
Putem spune ca punctul de plecare al acestor probleme este identic in ambele categorii de varsta?
Monica Lespezanu: Punctul de plecare al problemelor emotionale si comportamentale ale copiilor si adolescentilor este de natura relationala. Modul in care parintii se raporteaza la copii, raspund mai ales nevoilor emotionale ale acestora, sunt disponibili fizic si emotional, delimiteaza propria experienta personala de experienta copiilor, toate se reflecta in ceea ce este si face copilul.

Nevoile neimplinite si ranite genereaza suferinta, iar, pentru a se descurca cu suferinta, copiii si adolescentii pun in joc diferite mecanisme de protectie. In functie de varsta si de capacitati, mecanismele de protectie capata nuante diferite. La varste mai mici, exprimarea este mai mult prin corp si comportamente primare, pe masura ce copiii cresc, lucrurile se complica si se agraveaza, manifestarile devin mai complexe si pe fondul influentei altor factori din afara mediului familial.

Exista si situatii de viata care pot genera suferinta si care se traduc in diferite manifestari emotionale si comportamentale: de la o nastere dificila, boli si spitalizari fie ale copiilor, fie ale parintilor, ale mamei in special, separari indelungi ale copiilor de parinti, o boala cronica sau invalidanta a unui parinte, pierderea unui persoane dragi sau apropiate familiei, pana la accidente casnice, rutiere, calamitati naturale (inundatii, incendii).

In fapt, orice eveniment marcant din viata unei familii isi pune amprenta intr-un mod unic si asupra celor mai mici. In special modul in care parintii primesc si se descurca cu un astfel de eveniment in viata lor va influenta si copilul/adolescentul. Acest lucru se explica prin faptul ca adaptarea unui copil/adolescent la o noua situatie de viata este dependenta de modul in care parintii se regleaza la noile circumstante, si, cu cat varsta copilului este mai mica, cu atat influenta raspunsului parintilor este mai mare.

TOTUL DESPRE MAME: Nu e deloc neobisnuit ca parintii sa aiba senzatia ca cei mici nu ii asculta. Care sunt situatiile in care perceptia lor nu este, insa, aceeasi cu realitatea?
Monica Lespezanu: Exista situatii in care copilul nu isi asculta parintele sau situatii in care parintele doar are senzatia ca cel mic nu il asculta.

Orice forma de neascultare si protest indica un mod de comunicare si relationare defectuos intre parinte si copil. Un copil isi asculta parintele daca acesta cere ceva potrivit, adecvat si bun pentru copil. In momentul in care cererile parintilor sunt exagerate, nu sunt in acord cu ceea ce poate copilul, nu sunt pentru varsta sa sau vin cu impunere, cu autoritate sau genereaza frica, sanatos este ca si copilul sa protesteze, sub forma unei exprimari adecvate a emotiilor. Exista si o categorie de copii care sunt foarte ascultatori, supusi chiar, copii care renunta la ei cu desavarsire pentru a-si multumi parintele, insa cu pretul unei mari suferinte interioare.

Situatiile in care parintele traieste cu senzatia ca cel mic nu il asculta denota de fapt nemultumirea si suferinta parintelui si faptul ca acesta traieste doar si prin copil, ca nevoia parintelui de a fi ascultat, vazut, recunoscut este ranita si ca acesta nu se delimiteaza de propriul copil, ba chiar mai mult isi gaseste sensul prin acesta.

TOTUL DESPRE MAME: Ce sfat aveti pentru parintii care afirma ca nu se mai inteleg, pur si simplu, cu copiii lor?
Monica Lespezanu: Un parinte care afirma ca nu se mai intelege deloc cu copilul sau este un parinte indurerat si epuizat care practic cere ajutor pentru blocajul sau. Inainte de toate, parintele are nevoie de un moment de repaus, in care sa se linisteasca pentru a cauta sa inteleaga ce anume a provocat ruptura in relatia cu copilul sau si ce anume vrea copilul sa transmita prin refuzul sau de a comunica cu parintele. Practic ce anume are nevoie copilul sa primeasca de la parinte pentru a reinnoda relatia: ascultare, acceptare, validare, recunoastere, timp si activitati comune, faptul de a fi important, vazut, atins cu afectiune etc.

Poate o abordare autoritara, poate o neglijare a cererilor copilului, poate a-i fi oferit copilului sfaturi si retete proprii care la acesta nu au functionat, poate critica exagerata sau poate chiar oferirea afectiunii conditionate de anumite comportamente sau rezultate ale copilului, poate o anumita stare emotionala a parintelui generata de alte situatii de viata. In astfel de cazuri, parintele este cel care initiaza repararea relatiei prin modificarea unor comportamente ale sale in raport cu copilul.
Mai degraba relatia se repara si comportamentul copilului se corecteaza prin a-i fi hranite nevoile emotionale, decat prin sanctiuni si pedepse, care nu fac altceva decat sa provoace o ruptura si mai mare in relatia cu parintele.

TOTUL DESPRE MAME: Ce indica faptul ca, atunci cand un copil se confrunta cu o anumita problema sau situatie, parintele nu este cel care afla primul?
Monica Lespezanu: Intr-un mod firesc si sanatos, parintele este primul langa copil atunci cand acesta se confrunta cu o situatie dificila. Atunci cand acest lucru nu se intampla si copilul evita sa vina spre parinte se ridica semne de intrebare asupra modului in care cei doi relationeaza, mai exact asupra modului in care parintele ,,primeste”/contine copilul aflat in impas/dificultate: cu multe emotii negative ale parintelui, furie sau frici, cu cearta, critica, sanctiuni si pedepse, sfaturi si ,,discursuri” despre cum este sau nu este bine.

Copilul evita parintele cand ii este teama de acesta, cand este agresat, cand primeste ce nu este potrivit pentru el sau cand traieste doar pentru parinte, nedorind sa-l dezamageasca. Copilul se indreapta spre parinte cand primeste ce are nevoie, cand este acceptat cu greseli si vulnerabilitati, cand parintele ofera suport adecvat pentru copil.

O nuanta diferita in astfel de cazuri se produce pentru un adolescent. In unele situatii adolescentii incearca sa rezolve pe cont propriu problemele aparute sau apeleaza la alte persoane resursa.

TOTUL DESPRE MAME: Exista si familii, respectiv copii care nu au niciun fel de probleme?
Monica Lespezanu: A afirma ca nu exista probleme inseamna, de fapt, a nega sau a minimaliza problemele. In viata unei familii cu copii apar evenimente si provocari diferite. Trecerea copilului de la un stadiu de dezvoltare la altul reclama o adaptare din partea parintilor a modului de comunicare, a disponibilitatii fizice, a modului in care ofera protectie, afectiune, ghidare, control, a desfasurarii efective a activitatilor familiei, a petrecerii timpului liber. Pot aparea si situatii dificile de viata, ca schimbarea locuintei, a locurilor de munca a parintilor, pierderea bunicilor etc.

Provocarile apar pe masura ce copilul creste si incearca sa se desprinda de familie pentru a fi autonom. Este recunoscut faptul ca in viata unei familii cu un copil adolescent exista multiple discutii, confruntari, probleme.

Parintii care reusesc sa identifice din timp situatiile problematice aparute si sa modifice ceva in relationarea lor cu copilul, sa inteleaga si sa traduca corect comportamentul copilului, sa fie efectiv langa copil cand acesta are nevoie, toate acestea cresc sansele de rezolvare naturala a problemelor. Capacitatea parintilor de a reflecta la situatiile aparute in familie si de a incerca sa schimbe ceva in modul lor de viata este fundamentala pentru capacitatea de reglare a copilului la mediu.

TOTUL DESPRE MAME: Se vorbeste foarte mult in ultima vreme despre permisivitatea parintilor. Care este, totusi, diferenta intre permisivitate si indolenta, nepasare?
Monica Lespezanu: Copilul are nevoie de un spatiu personal in care sa se manifeste in diferite moduri proprii. A respecta acest spatiu inseamna a permite exersarea capacitatilor si manifestarea vointei proprii a copilului.

A fi permisiv cu copilul inseamna a-l lasa liber sa exploreze, sa se confrunte cu diferite situatii, sa experimenteze diferite emotii, sa invete din propriile consecinte naturale ale comportamentului sau, dar totul intre anumite limite si sub ghidajul si prezenta fizica si emotionala a parintelui. Cu cat copilul este mai mic, cu atat are nevoie de mai multe limite si de prezenta parintelui. Pe masura ce copilul creste, limitele se largesc si se negociaza.

In absenta limitelor si a disponibilitatii parintelui vorbim de nepasare/indolenta.

Permisivitatea exagerata duce la nepasare. Nepasarea se traduce in a ignora nevoile fundamentale de afectiune, ghidare, feedback, invatare pe cont propriu ale copilului si genereaza o acuta stare de insingurare pentru acesta. De asemenea, nepasarea mai poate fi inteleasa si ca anularea oricarei forme proprii de manifestare a copilului, in sensul in care copilul trebuie sa fie asemenea parintelui, sa gandeasca, sa faca ca el, sa-i placa aceleasi lucruri, sa aiba aceleasi dorinte si planuri, se se realizeze profesional si familial ca si parintele sau.

Pentru a putea recunoaste si respecta spatiul personal al copilului este fundamental ca mai intai de toate, parintele sa-si recunoasca, sa-si respecte si sa-si delimiteze spatiul sau personal.

TOTUL DESPRE MAME: In relatia parinte-copil este vreodata prea tarziu sa mai reparam ceea ce nu functioneaza?
Monica Lespezanu: Niciodata nu este tarziu in a repara orice relatie, mai cu seama relatia parinte-copil.
De fapt, cred ca nici o relatie parinte-copil nu functioneaza perfect, ca nu exista parinti perfecti care nu gresesc niciodata, ca nu exista copii perfecti, fara vulnerabilitati, ci ca exista parinti care sunt constienti ca a gresi este omeneste si ca faptul de a vedea si recunoaste problemele si a incerca sa repari relatia te creste in capacitatea ta de parinte si ofera copilului ocazia de a-si da seama si el de greselile sale si de a se corecta.

Cred, de asemenea, cu tarie, ca orice schimbare pe care vrei sa o generezi in relatia cu copilul tau, incepe cu tine. Iar pentru asta trebuie sa acorzi timp si rabdare. Astfel devii un parinte mai bun!

Psihologul Monica Lespezeanu va fi alaturi de noi vineri, 26 august, la editia cu numarul 32 a Serilor TDM. Tema pe care o va prezenta aceasta se va intitula “Cand imaginatia depaseste orice imaginatie – imaginatia pe intelesul parintilor”. Atelierul pentru copii va fi derulat de Junior Adventure Team, care va face cu cei mici o serie de activitati foarte interesante si creative, evenimentul fiind sustinut de BIC Kids. Inscrierile sunt gratuite, in limita locurilor disponibile, si se pot face aici.

Articole Similare


Institutul pentru Studiul si Tratamentul Traumei (ISTT) este o asociatie profesionala interdisciplinara, non-guvernamentala, ce isi propune sa promoveze in randul specialistilor (psihologi, psihoterapeuti, personal medical, cadre didactice, asistenti sociali si alti lucratori in domenii conexe) cunostinte noi despre trauma psihica si interventii specializate in tratamentul acesteia, sa ofere ajutor pentru cei care au nevoie si sa asigure un cadru de dezvoltare profesionala pentru profesionistii din domeniul psihotraumatologiei.

Newsletter

Aboneaza-te la Newsletter ISTT si fii la curent cu evenimentele dedicate tie, cu noutatile din domeniu si activitatea de cercetare a organizatiei.