
Dan Nechita
psihoterapeut practicant sub supervizare/cadru didactic universitarManat de cautarea curioasa de raspunsuri, dorinta de a ajuta si inspirat de profesorii si formatorii mei, ma aflu azi pe complicatul, dar minunatul drum al psihoterapiei.
Cred ca deseori, prin ceea ce fac pentru oamenii cu care colaborez in cabinet, sprijin recuperarea sau contribui la vindecarea ranilor lasate de greutatile vietii.
Gasesc psihoterapia ca fiind acea ramura a psihologiei care imbina intr-un mod unic, personalizat si creativ, stiinta, cunoasterea, curentele si tehnicile pentru a croi procesul terapeutic potrivit fiecaruia. Asa incat, dupa absolvirea Facultatii de Psihologie din cadrul Universitatii Ovidius din Constanta, am ales acest domeniu de specializare, in care si lucrez inca din 2009. Am urmat un masterat in Psihoterapie Cognitiv-Comportamentala, iar relativ recent mi-am incheiat studiile doctorale. Formarea mea de suflet ramane Psihoterapia Ericksoniana – poate pentru ca a fost si prima – la care am adaugat formarea in Psihoterapii Scurte si pe cea in Psihoterapia Integrativa a Traumei. Iar in repertoriul meu de abordari am mai pus Interviul Motivational, Metoda Propozitiei Intentiei (IoPT) si EMDR.
Cred in formarea continua, in dezvoltare si invatare, in timpul liber fiind amator si practicant de sporturi, calatorii, muzica si drumetii montane.