ISTT is loading!

Formare continua

Workshop de formare continua

Acest workshop, pe care ISTT il sustine la cererea oamenilor interesati de cel putin doua ori pe an, a devenit, in timp, o emblema a Institutului. Pentru noi, organizarea acestui eveniment este deja o traditie.

Iata cateva informatii importante despre workshop:

Persoanele care au trecut prin experiente traumatice timpurii au un risc de patru ori mai mare de a suferi de boli precum diabetul sau cancerul, arata cercetari recente din domeniul psihotraumatologiei! Daca sunteti interesati sa aflati mai multe informatii de ultima ora despre impactul pe care suferinta psihica il are asupra individului, precum si despre capacitatile umane de a face fata evenimentelor dificile din viata, va invitam sa participati la un workshop interactiv de formare continua dedicat traumelor psihice. Evenimentul va da ocazia sa va formati noi deprinderi profesionale necesare in lucrul cu clientii care au trecut prin momente traumatizante, mai ales daca lucrati intr-un cabinet privat, intr-o institutie medicala, sau intr-una de invatamant.

Workshop-ul face parte din seria de evenimente promovate de Institutul pentru Studiul si Tratamentul Traumei – ISTT.

Cine poate beneficia de workshop?

Evenimentul se adreseaza, in egala masura, psihologilor, psihoterapeutilor, consilierilor, medicilor, asistentilor sociali, psihopedagogilor, pedagogilor, profesorilor, teologilor. De asemenea, sunt binevenite persoanele preocupate sa caute in interiorul lor alinarea propriilor durerilor sufletesti.

Trainer:

Conf. univ. dr. Diana Vasile, psiholog, psihoterapeut.

Workshop-ul este creditat cu 23 de credite din partea Colegiului Psihologilor din Romania.

Diana este recunoscuta pentru prelegerile si workshop-urile pe care le sustine in Romania, Germania, Singapore, Australia. Totodata este autoarea unor carti de specialitate foarte apreciate in mediul academic, dintre care cele mai importante sunt “Introducere in psihologia familiei si psihosexologie” si “Traumele familiale si resursele compensatorii”.

 

Urmariti Calendarul Evenimentelor aici si paginile noastre de Facebook https://www.facebook.com/IsttTratamentulTraumei/ si https://www.facebook.com/fiibinecutine/  pentru a afla detalii despre urmatorul workshop “Trauma psihica: recunoastere si vindecare!”

In ultimii ani, acest workshop a fost nelipsit din calendarul evenimentelor oganizate de Institutul pentru Studiul si Tratamentul Traumei. Nu o data, am fost nevoiti sa schimbam locul de desfasurare al acestui eveniment cu unul mai incapator… Va multumim pentru implicare!

Iata, pe scurt, coordonatele acestui workshop:

Care sunt ultimele informatii despre traumele de atasament si traumele simbiotice? Ce teorii psihologice ajuta la intelegerea acestor traume? Cum pot fi imbunatatite relatiile cu persoane semnificative (relatiile cu parintii, cu partenerii de cuplu, cu copiii, cu prietenii) din perspectiva psihotraumatologiei? Sunt cateva intrebari la care veti gasi raspunsuri participand la un workshop formativ interactiv despre traumele de relatie.

Evenimentul cuprinde o prezentare teoretica sustinuta de studii de caz a tipurilor de traume psihice aparute si manifestate in relatiile semnificative, dar si o parte practica, ce permite formarea de deprinderi profesionale necesare specialistilor care lucreaza in cabinete private, in gradinite, scoli sau licee, precum si in institutii medicale.

In cadrul workshop-ului va fi analizat si modelul splitarii personalitatii realizat de Franz Ruppert. Astfel, se va discuta despre caracteristicile structurilor sanatoase, structurilor supravietuitoare si ale celor traumatizate, precum si despre manifestarile acestor structuri la persoanele cu experiente traumatice. In plus, va fi abordat mecanismul de transmitere transgenerationala a acestora.

Participantilor li se ofera posibilitatea sa lucreze o experienta traumatica intr-o maniera protectiva sau sa puna in discutie cazuri din propria practica terapeutica pentru o mai buna intelegere a acestora sau pentru o abordare terapeutica mai eficienta.

Workshop-ul face parte din seria evenimentelor profesionale promovate de Institutul pentru Studiul si Tratamentul Traumei – ISTT si este creditat de catre Colegiului Psihologilor cu 14 credite.

Cine poate beneficia de workshop?

Psihologi, psihoterapeuti, consilieri, medici, asistenti sociali, psihopedagogi, pedagogi, profesori, teologi.

Evenimentul se adreseaza in egala masura celor care sunt interesati de descoperirea propriilor blocaje interioare pentru imbunatatirea relatiilor personale.

Trainer:

Conf. univ. dr. Diana Vasile, psiholog, psihoterapeut. Diana este recunoscuta pentru prelegerile si workshop-urile pe care le sustine in Romania, Germania, Singapore, Australia.

Urmariti Calendarul Evenimentelor aici si paginile noastre de Facebook https://www.facebook.com/IsttTratamentulTraumei/ si https://www.facebook.com/fiibinecutine/  pentru a afla detalii despre urmatorul workshop “Traumele de relatie”.

Asistarea psihologica a persoanelor hartuite psihologic si discriminate la locul de munca

Workshop interactiv de formare continua

In ultima perioada, prin intermediul intalnirilor pe care le-am avut cu voi, fie la primul workshop „Mobbingul – Trauma de relatie”, fie la „Fii Bine cu Tine la Locul de munca”, am avut prilejul sa observam indeaproape cat de mare este interesul pentru acest subiect. De aceea, am hotarat sa ne implicam si mai mult in combaterea fenomenului de hartuire psihologica la serviciu. Vom organiza periodic acest workshop dedicat asistarii psihologice a persoanelor hartuite la locul de munca. Este o modalitate prin care ISTT poate aduce o mai buna intelegere a mobbingului si a consecintelor pe care acesta le poate avea in viata noastra de zi cu zi.
Mobbing-ul nu este un stres oarecare de la locul de munca, ci unul specific, de tip traumatic, cu consecinte atat la nivelul individului (in planul psiho-somatic, emotional, relational-social si profesional), cat si al organizatiei si al societatii. Fiind o forma de abuz psihologic, mobbingul apare insiduos, hartuirea este de cele mai multe ori una subtila, persoana –victima (dar si ceilalti seminificativi) rareori putand fi constienti de la inceput de ceea ce i se intampla. Tocmai de aceea, workshop-ul isi propune dezvoltarea capacitatii specialistului de a identifica intr-un mod cat mai corect acest fenomen subtil si dificil de inteles si de a interveni adecvat.
Consilierea anti-mobbing si psihoterapia traumei de tip mobbing este un serviciu la granita intre consilierea psihologica, psihoeducatie si psihoterapie.

Astfel, in urma workshop-ului, veti avea capacitatea de a:
  • Oferi informatii referitoare la care sunt posibilitatile victimei de a actiona, din punct de vedere legal, psihologic si profesional (pe plan intern sau extern) astfel incat sa gaseasca cea mai buna cale de solutionare a conflictului de la locul de munca, in functie de contextul sau particular de viata si a se proteja impotriva hartuirii si discriminarii;
  • Sprijini persoana sa inteleaga corect ceea ce i se intampla si sa dobandeasca o imagine mai realista asupra situatiei de la locul de munca, reusind sa ia o decizie optima referitoare la pastrarea / parasirea locului de munca sau reintegrarea pe piata muncii;
  • Sustine si ghida persoana sa se protejeze sanatos de atacurile agresorilor si sa nu mai permita abuzul emotional, actionand in beneficiul sau;
  • Asista persoana sa isi redobandeasca puterea si sa isi gaseasca linistea, sa isi imbunatateasca stima de sine si starea de sanatate emotionala si fizica, iesind din starea de depresie sau anxietate care s-a instalat;
  • Propune organizatiei adoptarea unorstrategii eficiente de management al resurselor umane in directia preventiei si combaterii mobbing-ului in interiorul acesteia in vederea diminuarii costurilor acestui fenomen.

 

Cine poate beneficia de workshop?

Atat psihologi cu drept de libera practica interesati de domeniul psihoterapiei, psihologiei clinice si consilierii psihologice, de domeniul psihologiei muncii si organizationale cat si specialistilor din domeniul resurselor umane.
Workshop-ul face parte din seria evenimentelor profesionale promovate de Institutul pentru Studiul si Tratamentul Traumei – ISTT si este creditat cu 12 credite din partea Colegiului Psihologilor.

Traineri:

Conf. univ. dr. Diana Vasile, psiholog, psihoterapeut. Diana este recunoscuta pentru prelegerile si workshop-urile pe care le sustine atat in Romania, cat si in alte tari, precum Germania, Singapore si Australia.
Psih. MA Flori-Ana Buzila (Andronache). Flori este psiholog principal, a infiintat si coordonat primul centru antimobbing din Romania. Este specializata in evaluarea psihologica, consilierea profesionala si psihoterapia persoanelor hartuite psihologic si/sau discriminate la locul de munca, formator in managementul resurselor umane. Specializarea in consilierea anti-mobbing a fost facuta in Italia, in prezent oferind servicii de consiliere pentru problemele legate de locul de munca atat persoanelor fizice cat si in organizatii.
Urmariti Calendarul Evenimentelor aici si paginile noastre de Facebook https://www.facebook.com/IsttTratamentulTraumei/ si https://www.facebook.com/fiibinecutine/  pentru a afla detalii despre urmatorul workshop “Mobbing-ul – Trauma de relatie”.

Ce putem face cand ni se spune ca nu mai e nimic de facut?

Potrivit statisticilor, anual, in cabinetele medicilor si in spitalele din Romania, nu mai putin de 150.000 de pacienti ajung in situatia de a nu mai raspunde la tratament. Atat ei, familiile si apropiatii lor, cat si personalul care ii ingrijeste se gasesc fata in fata cu o realitate crunta, socanta, dureroasa, traumatizanta. Pentru ca, in asemenea imprejurari, suferinta nu-i iarta nici pe cei care ii sunt doar martori. Dimpotriva. Astfel, numarul real al persoanelor afectate depaseste cu mult 150.000 pe an. Dincolo de cifre sunt oameni. Ce putem face pentru acesti oameni carora li s-a spus ca, din punct de vedere al tratarii ori al ameliorarii simptomelor, nu se mai poate face nimic?

Dupa sase luni de efort sustinut, echipa Institutului pentru Studiul si Tratamentul Traumei (ISTT) este in masura sa ofere un raspuns concret la aceasta intrebare. Patru psihologi ISTT au elaborat si au finalizat prima curricula de consiliere psihologica in ingrijiri paliative din Romania. Acest proiect, acum concretizat intr-un adevarat manual de specialitate, a fost realizat in colaborare cu Fundatia ”Bucuria ajutorului” si cu Centrul de ingrijiri paliative ”Sfantul Nectarie” din Bucuresti si se adreseaza tuturor persoanelor implicate in sustinerea pacientilor cu boli in faze terminale: rude si apropiati, psihologi, manageri, doctori, asistente medicale, asistenti sociali, preoti, voluntari.

Pentru o si mai clara intelegere a necesitatii acestei curricule, pe care putine tari din Europa o detin, este important sa precizam ca ingrijirea paliativa se aplica in urmatoarele situatii: in bolile netransmisibile cronice cum ar fi cancerul, bolile cardiovasculare, bolile pulmonare obstructive cornice, insuficienta renala, bolile hepatice cornice, scleroza multipla, boala Parkinson, artrita reumatoida, bolile neurologice, boala Alzheimer si alte demente, malformatiile congenitale, boli infectioase ca HIV/SIDA si tuberculoza rezistenta la medicamente. Pentru sustinerea si ingrijirea celor aflati in nevoie, colegele noastre –  Diana Vasile, presedintele ISTT, Carmen Ragea, vicepresedintele ISTT, si psihologii Luxita Bara si Florentina Nicolescu, specialisti ISTT – au elaborat aceasta curricula. Pe baza ei, ISTT si colaboratorii sai, au organizat vineri, 27 ianuarie, un curs introductiv.

Este important sa mai stiti ca Organizatia Mondiala a Sanatatii defineste ingrijirea paliativa ,,ca fiind o abordare menita sa amelioreze calitatea vietii pacientilor (adulti si copii) si a familiilor acestora, atunci cand se confrunta cu probleme asociate bolilor amenintatoare de viata, prin prevenirea si inlaturarea suferintei, prin identificarea precoce, evaluarea si tratamentul corect al durerii si al altor probleme fizice, psihosociale sau spirituale”. Cursul organizat pentru prima data in Romania va va ghida nu doar spre o mai buna intelegere a situatiei in care se afla bolnavii in faza terminala, dar si inspre o clarificare a trairilor pe care le experimenteaza persoanele din jurul acestora.

”Partea aplicativa a acestui curs pe care il vom oferi se refera la maniera de relationare eficienta cu un bolnav aflat in suferinta, cu un bolnav care este confuz, care nu mai recunoaste realitatea asa cum noi o stim, si cu care relationarea evident ca este mult diferita. Al doilea lucru pe care cursul nostru si-l propune este sa dezvolte aceasta relationare in interiorul echipei de ingrijire, pentru ca fiecare membru depinde de celalalt, or aceasta interdependenta trebuie fluidizata.

Intelegerea aspectelor psihologice in relationare noi o consideram fundamentala. Si poate ca cel mai important aspect pe care ISTT si-l propune este insanatosirea relatiilor umane, pe care suferinta le afecteaza in mod consistent. 

Noi ca psihologi venim in intampinarea nu doar a bolnavilor, ci si a tuturor celor aflati in jurul lor: familia si tot personalul dintr-un hospice.

Bineinteles ca fiecare dintre oamenii acestia din jurul bolnavilor pot suferi in primul rand prin faptul ca sunt martori la ceea ce se intampla cu persoana respectiva. Acest tip de traumatizare, numit de noi traumatizare vicarianta, este necesar de luat in calcul de catre fiecare specialist din domeniul acesta.

De aceea, noi ne propunem prin aceste cursuri sa facilitam intelegerea aspectelor emotionale, aspectelor relationale, aspectelor de grup, pe care suferinta emotionala si suferinta fizica le aduc in viata noastra”. Conf. Univ. Dr. Diana Vasile, presedintele ISTT

Acest proiect a fost initiat de Adriana Caruntu, directorul Centrului de ingrijiri paliative ”Sfantul Nectarie” din Bucuresti. Aici va fi implementata in premiera curricula de consiliere psihologica. Centrul a fost construit pe baza unui proiect de finantare din partea Ambasadei Elvetiei, cu sprijinul Primariei Sectorului 2 si al Fundatiei ,,Hilfsverein Nymphenburg” din Germania. Anul acesta, centrul implineste a 10 ani de activitate si a oferit servicii de ingrijiri paliative pentru un numar de 2.500 pacienti.

La cursul introductiv, care s-a desfasurat la 27 ianuarie 2017, Diana Vasile a anuntat care sunt pasii pe care ne-am propus sa-i facem mai departe: finalizarea unui manual de consiliere psihologica in ingrijiri paliative si cursul propriu-zis, care va avea, cel mai probabil, cinci module. Este important sa va transmitem ca facem eforturi pentru a gasi sustinere, finantare, in asa fel incat acest curs sa fie gratuit. Abia dupa ce aceste detalii care tin de organizare vor fi stabilite, vom fi in masura sa anuntam si datele desfasurarii cursului.
Pentru ca specificul ISTT este sa invitam la dialog si la perfectionare continua, intalnirea noastra de vineri s-a bazat pe aceste coordonate. Demersul nostru se adreseaza atat familiilor, apropiatilor, cat si echipei multidisciplinare, asa ca am primit bucurosi sugestii direct de la acestia atunci cand i-am rugat sa ne spuna care sunt nevoile si asteptarile in ceea ce priveste organizarea si structura cursului.
Le multumim tuturor celor care s-au implicat si ne-au sprijinit! Celor aflati in sala, celor care nu au ajuns la cursul introductiv, dar vor sa se inscrie!
Multumim celor de la Tipografia Tipro pentru rabdare si pentru promptitudine!
Le multumim, de asemenea, celor care doresc sa fie alaturi de noi de acum incolo!

Echipa ISTT si Fundatia ”Bucuria Ajutorului”

Urmariti Calendarul Evenimentelor aici si paginile noastre de Facebook https://www.facebook.com/IsttTratamentulTraumei/ si https://www.facebook.com/fiibinecutine/  pentru a afla detalii despre cursul de consiliere psihologica in ingrijiri paliative.

Suntem bucurosi sa va anuntam ca demaram inscrierile pentru un nou training de formare continua in psihoterapia centrata pe trauma, utilizand Metoda Intentiei.

Afla detalii aici

 

Urmariti Calendarul Evenimentelor  aici si paginile noastre de Facebook https://www.facebook.com/IsttTratamentulTraumei/ si https://www.facebook.com/fiibinecutine/  pentru a afla detalii despre training-urile pe care le organizeaza ISTT.

 

Institutul pentru Studiul si Tratamentul Traumei (ISTT) este o asociatie profesionala interdisciplinara, non-guvernamentala, ce isi propune sa promoveze in randul specialistilor (psihologi, psihoterapeuti, personal medical, cadre didactice, asistenti sociali si alti lucratori in domenii conexe) cunostinte noi despre trauma psihica si interventii specializate in tratamentul acesteia, sa ofere ajutor pentru cei care au nevoie si sa asigure un cadru de dezvoltare profesionala pentru profesionistii din domeniul psihotraumatologiei.

Newsletter

Aboneaza-te la Newsletter ISTT si fii la curent cu evenimentele dedicate tie, cu noutatile din domeniu si activitatea de cercetare a organizatiei.

Urmareste-ne