Pandemia de Coronavirus între medicină și psihologie

Cristina Țăpoca, psiholog

Experți în Psihologia Pandemiei susțin că pandemiile reprezintă și o problemă psihologică, nu doar medicală. Un focar major de boală nouă, epidemică și fatală poate fi urmat rapid de o epidemie de frică, panică, suspiciune și stigmatizare, prin reacții de controversă morală în masă și soluții potențiale exprimate și explicate de o psihologie socială distinctă, care are propria sa formă epidemică și care își are rădăcinile în proprietățile fundamentale ale limbajului și interacțiunii umane, altfel spus este o  latură permanentă a condiției umane, care se activează când sunt îndeplinite anumite condiții. Strong (1990) trece în revistă problemele pe care epidemiile le aduc ordinii sociale.

Epidemia este urmată psihosocial de o epidemie de frică și de suspiciune: teama că o persoană are boala și suspiciunea că cineva cu care interacționează o are și i-o poate transmite. O altă teamă este legată de modul de transmitere prin rute diferite: tușit, strănut, respirație, murdăria din lift și din mijloacele de transport, butucul de la ușă sau atingerea a orice și a oricui. Întregul mediu uman, animal și neînsuflețit poate fi infecțios. Apare astfel o stare de dezorientare colectivă urmată de o epidemie de stigmatizare, atât a celor care au boala, cât și a celor care au interacționat cu aceștia sau cu potențialii purtători. Acest lucru poate începe cu evitarea, segregarea și abuzul și se poate termina – cel puțin potențial – în pogromuri. Teama personală poate fi tradusă în încercarea oamenilor de a-i ține la distanță pe potențialii purtători și de a se revolta la măsurile autorităților de a amenaja centre de carantină în comunitățile lor.

Apoi trebuie avute în vedere epidemiile de informare, moralitate și acțiune, care pot fi un răspuns atât la epidemia în sine cât și la epidemia de frică. O caracteristică întâlnită în primele zile ale epidemiei este intelectualizarea volatilă: oamenii nu se pot decide dacă această boală nouă este banală sau dacă este cu adevărat extrem de importantă și oscilează de la o stare la alta, făcând comparații cu alte pandemii, căutând explicații în teoriile conspirației sau informându-se activ despre noua epidemie. Iar când oamenii decid în sfârșit că este ceva foarte grav, la unele personae pot apărea stări psihologice neobișnuite, asemănătoare cu cele caracteristice convertirii religioase. Oamenii își pot schimba brusc convingerile și pot participa activ la luarea măsurilor de precauție pentru protecția personală și a celor dragi încercând să-i avertizeze, să-i educe și să-i convingă și pe alții de seriozitatea problemei.

Această epidemie de „convertire„ este asociată cu o epidemie de interpretare, care poate conduce la sute de teorii diferite privitoare la originea bolii și efectele potențiale ale acesteia. Multe dintre acestea au o natură profund morală. Toate epidemiile majore pun întrebări metafizice fundamentale: Cum a lăsat-o Dumnezeu – sau guvernul? Cine trebuie invinovatit? Ce relevă impactul epidemiei despre societatea noastră? Pentru unii oameni, epidemia este o provocare pentru știința biomedicală, pentru alții ca o judecată a stării moralei noastre actuale, în vreme ce o altă categorie o evaluează prin prisma stării serviciilor noastre de sănătate sau a atitudinilor noastre față de mediul înconjurător.

Analiza pandemiei este așadar esențială în forma sa psihologică, atât timp cât termenii cheie care gravitează în jurul ei sunt cuvinte precum panică, isterie, frică, anxietate. Psihologia epidemică se bazează pe emoțiile primitive, iraționale, care sunt adânc îngropate în fiecare ființă umană, în care furnirul subțire de raționalitate este acoperit de o masa de emoții neplăcute, în care domină frica și frenezia. Pandemia pune în lumină fragilitatea potențială a condiției umane dar și a structurii și interacțiunii sociale, a gândirii, moralității și tehnologiei, stabilește noi rutine care necesită acțiune colectivă, dar și individuală.

Steven Taylor, autorul lucrării The Psychology of Pandemics (2019) prezintă în lucrarea sa principalele corelate psihologice și psihosociale care caracterizează pandemiile, comportamentele, emoțiile dezadaptative și reacțiile defensive, factorii de vulnerabilitate psihologică ce contribuie la răspândirea virusului și a distresului emotional, metodele empirice care adresează această problemă de sănătate publică și implicațiile pentru politicile de sănătate și de comunicare a riscului. Le vom lista succinct.

Stresorii relaționați cu pandemia

Pandemiile sunt marcate frecvent de nesiguranță, confuzie și stare de urgență. Nesiguranța este dată de dimensiunea și gravitatea îmbolnăvirii, care vin mână în mână cu zvonistica, știrile false și alarmiste privind cele mai bune metode de prevenție și management. Ne putem gândi la incertitudine ca la un spațiu mental și emoțional pe care nu-l putem completa folosind metode fiabile. Totuși, tendința noastră naturală este să încărcăm un astfel de spațiu și, în absența unor metode fiabile care generează „cunoaștere”, procedăm la completarea lui cu tot felul de lucruri – speranțe și temeri, așteptări și drepturi, scepticism și îndoială (Bjørkdahl, K., & Carlsen, 2018). Apoi, pandemiile sunt asociate și cu alți stresori psihologici, cum ar fi: amenințare la adresa vieții și sănătății personale și a persoanelor dragi, perturbări ale rutinei zilnice, separarea de familie și prieteni, lipsa de alimente și medicamente sau teama cu privire la posibilitatea acetor lipsuri, pierderi salariale și greutăți financiare, izolare socială cauzata de măsurile de carantină si de alte programe și metode de distanțare socială.

Expunerea indirectă la traumatizare prin urmărirea frecventă și obsesivă a știrilor și graficelor din media, poate de asemenea să contribuie la distresul psihologic al oamenilor.

O altă problemă o reprezintă minoritățile culturale care nu au parte de sprijinul comunității și nu sunt familiarizate cu mediul social și cultural de sprijin și au dificultăți în a accesa anumite servicii (din cauza limbii, discriminării sau statutului de emigrant). În timpul pandemiilor, minoritățile entice pot avea mai multe consecințe psihologice adverse comparative cu persoanele care formează cultura majoritară (Shultz et all., 2007).

Efecte asupra sistemului de sănătate

Pandemia poate depăși capacitatea sistemului de sănătate de a îngriji bolnavii, iar acest lucru se poate întâmpla din mai multe motive: răspândirea rapidă a infecției inclusive în rândul angajaților din system, lipsa tratamentelor și a materialelor sanitare, care poate duce la prăbușirea întregului system și la epuizarea personalului.

Cum se transmite?

Rețelele umane reprezintă vectorul principal de transmitere a virusului,  mai puțin de 20% dintre cei infectați fiind responsabili pentru 89% dintre îmbolnăviri, din cauză că perioda de incubație este mare iar persoanele infectate pot fi asimptomatice și pot răspândi virusul.

Cunoșterea științifică ne ajută să ne pregătim și să anticipăm cele două răspândiri: a pandemiei și a distresului emotional, să cunoștem natura și importanța reacțiilor psihologice în timpul pandemiei, inclusiv reacțiile emoționale și comportamentele dezadaptative,  atât la nivel individual cât și la nivel societal, iar examinarea teoriilor și cercetărilor relevante în domeniu contribuie la înțelegerea acestor reacții psihologice și ajută la adoptarea metodelor dovedite empiric care adresează acești factori și poate avea implicații în adoptarea politicilor publice de sănătate.

Potrivit OMS, există patru metode de a împiedica răspândirea: educarea publicului prin comunicarea riscurilor, tratamentul antiviral, practicile de igienă și distanțarea social, iar cunoașterea factorilor psihologici joacă un rol essential în succesul fiecărei dintre aceste metode.

Comunicarea riscurilor înseamnă informarea corectă, clară, acurată și grabnică a publicului, pentru a stabili și a menține încrederea cetățenilor în autorități, iar acest lucru se face prin sinceritate, prin anunțuri imediate– chiar și incomplete, pentru a preveni zvonurile și dezinformarea, prin informarea constantă privind cele mai bune măsuri de protecție și asigurarea că aceste măsuri au fost înțelese și sunt aplicate cât și informarea cu privire la tratamentele disponibile și prognoze care să indice evoluția în timp a fenomenului.

Așadar, cunoașterea gândirii și comportamentului uman este esențială atât pentru a preveni îmbolnăvirea cât și pentru a manageria boala. Comportamentul nostru poate crește sau poate scade șansele unei pandemii. Anxietatea de sănătate și vulnerabilitatea față de boală pot conduce la practici iraționale și nesănătoase, la răspândirea fricii, la amenințare la adresa sănătății și securității personale și familiale. Pentru unii oameni, implicațiile financiare și profesionale pot fi mai stresante ca boala în sine, îndeosebi pentru persoanele care au deja astfel de probleme. De aceea, metodele comportamentale reprezintă prima linie de intervenție pentru reducerea morbidității și mortalității.

Comportamentele de protecție efectuate ca răspuns la o pandemie pot fi clasificate, în linii mari, în trei tipuri: de prevenire, de evitare și de gestionare a comportamentelor.

• Comportamentele preventive includ comportamente de igienă (cum ar fi spălarea mâinilor, tuse sau strănut în pliul cotului sau în batistă); purtarea măștii și administrarea vaccinărilor.
• Comportamentele evitate includ evitarea mulțimilor, a transportului public și a respectării restricțiilor de carantină.
• Gestionarea comportamentelor bolii include luarea de medicamente antivirale, căutarea ajutorului de specialitate la profesioniștii în sănătate și utilizarea telefonului sau a liniilor de ajutor de pe internet. Unele dintre aceste comportamente sunt responsabilitatea individului de a le efectua, în timp ce altele sunt decretate prin lege (măsurile de carantină și izolare, închiderea școlilor).

Studiile (Bish, & Michie, 2010) arată că un nivel de anxietate ridicat și încrederea în autorități sunt asociate cu o mai mare probabilitate ca oamenii să se angajeze în aceste comportamente preventive. Cunoaștere modului în care se transmite boala este asociată cu adoptarea mai mare a comportamentelor de precauție (Leung și colab., 2004) iar cunoașterea sensului unei pandemii este asociată cu intențiile de respectare a  restricțiilor de carantină (Eastwood și colab., 2009). Un alt studiu care analizează influența genului asupra comportamentului preventiv și evitant, arată că femeile sunt mult mai susceptibile de a efectua comportamente preventive și evitate, persoanele în vârstă sunt mai predispuse la a adopta aceste comportamente, iar oamenii mai educați au mai multe șanse să adopte comportamente preventive și evitante (Bish, & Michie, 2010).

Astfel, măsurile de intervenție socială și comunitară trebuie să se concentreze pe anumite grupuri demografice și pe creșterea nivelului de amenințare percepută a bolii pandemice, dar și pe creșterea încrederii populației în eficacitatea măsurilor concepute pentru a proteja împotriva acesteia. Strategiile de comunicare ar trebui să maximizeze nivelul de încredere în rândul publicului, să fie deschise și transparente pentru a menține credibilitatea informațiilor furnizate și pentru a gestiona anxietatea socială.

Câteva elemente de care trebuie să ținem cont

1. Priviți lucrurile în perspectivă, într-un mod realist. Amintiți-vă că numărul infecțiilor confirmate în România este la acestă oră extrem de scăzut. Faptul că există o mulțime de informații despre această problemă nu înseamnă neapărat că reprezintă o amenințare pentru dvs. sau familia dvs.
2. Înformați-vă din surse oficiale, credibile, de încredere.
3. Simțiți-vă liber să împărtășiți informații utile pe care le găsiți pe site-urile guvernamentale cu prietenii, copiii și familia. Îi va ajuta să se descurce cu propria anxietate.
4. Căutați și cereți ajutor suplimentar. Persoanele care simt o nervozitate copleșitoare, o tristețe persistentă sau alte reacții prelungite care afectează în mod negativ performanța la locul de muncă sau relațiile interpersonale trebuie să se consulte cu un profesionist de sănătate mintală instruit și cu experiență. Psihologii și alți furnizori de sănătate mintală pot ajuta oamenii să facă față stresului extrem. Împreună cu acești profesioniști puteți găsi modalități constructive de a gestiona distresul emoțional.

Resurse bibliografice

American Psychological Association, accesibil online la https://www.apa.org/helpcenter/pandemics, accesat ultima data la data de 13.03.2020

Bish, A., & Michie, S. (2010). Demographic and attitudinal determinants of protective behaviours during a pandemic: a review. British journal of health psychology, 15(4), 797-824.

Bjørkdahl, K., & Carlsen, B. Pandemics, Publics, and Politics.

Eastwood, K., Durrheim, D., Francis, J. L., Tursan d’Espaignet, E., Duncan, S., Islam, F., & Speare, R. (2009). Knowledge about pandemic influenza and compliance with containment measures among Australians. Bulletin World Health Organisation, 87, 588–594. doi:10.2471/BLT.08.060772

Leung, G. M., Quah, S., Ho, L. M., Ho, S. Y., Hedley, A. J., Lee, H. P., & Lam, T. H. (2004). A tale of two cities: Community psychobehavioral surveillance in Hong Kong and Singapore during the severe acute respiratory syndrome epidemic. Infection Control and Hospital Epidemiology, 25(12), 1033–1041.

Shultz, J. M., Espinel, Z., Flynn, B. W., Hoffman, Y., & Cohen, R. E. (2007). DEEP PREP: all-hazards disaster behavioral health training. Tampa, Florida: Disaster Life Support Publishing.

Taylor, S. (2019). The Psychology of Pandemics: Preparing for the Next Global Outbreak of Infectious Disease. Cambridge Scholars Publishing.