Terapia online: Provocări și soluții
Raluca Paraschiv si Irina Chirulescu, masterande Master de Psihotraumatologie si Asistare Psihologica
Psihoterapia online implică oferirea de servicii psihologice prin intermediul metodelor de telecomunicație și ridică o serie de dileme noi pentru practicieni: Este aceasta la fel de eficientă ca și terapia clasică? Este posibil un contact uman autentic? Care sunt dificultățile specifice tehnologiei? În cele de mai jos, vom adresa aceste problematici, vizând formatul de videoconferință.
Problema eficacității
Studiile actuale efectuate pe această tematică arată că psihoterapia online este eficientă în reducerea simptomelor de depresie, anxietate, tulburare de panică și tulburare obsesiv-compulsivă – de asemenea, relația terapeutică poate fi la fel de puternică în acest context.
În ceea ce privește practica Weinberg și Rolnic (2020), doi experți în terapia online, oferă în cartea lor „Teoria și practica terapiei terapiei online” linii directoare pentru practicienii care au nevoie să își extindă serviciile în acest sens.
Empatia și prezența terapeutică în contextul online
Terapia online aduce limitări masive în ceea ce privește stimulii perceptivi iar accesul la limbajul non-verbal este redus, fapt ce poate influența comunicarea empatiei și prezenței terapeutice. Soluția pentru aceste limitări în receptivitatea empatică este focalizarea pe comunicarea verbală (înțelegere și răspuns empatic).
Eșecurile empatice sunt o parte firească a procesului terapeutic, în anumite instanțe. Pe lângă cele clasice, terapia la distanță ridică problema unor posibile eșecuri tehnologice (e.g. blocarea computerului) care pot fi retrăite de clienți ca eșecuri empatice. Este necesar ca terapeutul să aibă o înțelegere potrivită a tehnologiilor pe care le utilizează, astfel încât să poată rezolva eventualele probleme pe care aceasta le ridică în cadrul practicii sale.
Transferul în cadrul terapiei online
O regulă generală susținută de autori este că oamenii au tendința să se comporte online așa cum se comportă și offline: de la mod de comunicare până la patternuri relaționale. Prin urmare, relația transferențială poate avea loc și în acest context, doar că aduce dificultăți diferite. Spre exemplu, un client care în cabinet ar putea uita să își închidă telefonul, ar putea să își dezvăluie în videoconferință cele mai profunde sentimente, dar cu microfonul oprit. Aici, este datoria terapeutului să investigheze în ce măsură aceste comportamente se nasc dintr-o lipsă obiectivă a abilităților tehnologice sau dacă fac parte din transfer.
Linii directoare pentru desfășurarea ședințelor
Având în vedere limitările videoconferinței, terapeutul trebuie să adapteze anumite elemente ale cadrului astfel încât relația terapeutică și procesarea emoțională să nu aibă de suferit – în special datorită faptului că mulți terapeuți utilizează metode de conștientizare corporală, care pot fi transpuse și în terapia online dacă se fac ajustările potrivite. Recomandări:
– Terapeuții pot stabili împreuna cu clienții lor ce spații vor utiliza pentru videoconferințe, astfel încât să creeze sentimentul de continuitate și predictibilitate pe care l-ar crea prezența într-un cabinet terapeutic fizic.
– Se poate discuta și despre oprirea altor factori distractori de pe computer pentru a reduce posibilitatea întreruperii procesului terapeutic.
– Ar fi de preferat utilizarea unor ecrane cât de poate de mari (laptop, nu telefon; ecran mare de computer, nu laptop etc).
– Terapeutul este încurajat să conștientizeze că mișcările corporale care față în față arată firesc (apropierea, întinderea mâinii etc) pot apărea distorsionate pe videoconferință și să ia distanța potrivită față de camera video astfel încât naturalețea gestului să se transmită și pe ecranul clientului – utilizarea unui scaun cu roți ar putea ajuta în acest scop.
– Se poate colabora cu clientul pentru a stabili ce tip de imagine va fi norma ședințelor (fața în prim plan, întregul corp, fața și toracele etc), cu mențiunea că lucrul cu senzațiile corporale necesită ajustări de moment.
– Clientul poate fi încurajat să aibă lângă acesta instrumente care ar putea fi utile lucrului terapeutic – planglici, creioane, foi, mingii, pernuțe – în funcție de caz și utilitate.
– Terapeutul poate cere permisiunea de a pune întrebări mai numeroase despre senzațiile și mișcările clientului, având în vedere limitările videoterapiei.
Confortul propriei case combinat cu liniile directoare de mai sus cresc nivelul de siguranță pe care clienții îl pot resimți în lucrul terapeutic, chiar și atunci când se abordează metode de lucru focalizate pe corp.
Procesele implicite care au loc în psihoterapie nu sunt mereu accesibile prin cuvinte deoarece ele există dincolo de conștientizarea cognitivă și de limbajul verbal. Eficacitatea procesului terapeutic poate fi crescută acordând grija și atenția conștientă asupra narațiunii povestite de postura corpului, mișcarea și expresivitatea sa.
Nu în ultimul rând, este de datoria terapeutului să-și evalueze metodele utilizate și problematica clientului, astfel încât să nu-l expună pe acesta vreunui risc care nu poate fi diminuat prin prezența terapeutului de la distanță.
Alte resurse pentru terapeuții care încep practica online, în contextul COVID-19
- La momentul scrierii acestui articol, APA oferă gratuit cursurile sale de abilitare în psihoterapia online, care pot fi accesate aici: https://apa.content.online/catalog/product.xhtml?eid=15132&eid=1921
- Liniile directoare APA pentru protejarea clienților și practicii terapeutice în contextul COVID-19: https://www.apaservices.org/practice/news/covid19-psychology-services-protection?_ga=2.254267084.534471260.1584635158-105425883.1584635158
- Checklist-ul APA pentru resursele necesare terapiei online: https://www.apa.org/practice/programs/dmhi/research-information/telepsychological-services-checklist