Impactul psihologic al carantinei și modalități de reducere a acestuia
 /   / Impactul psihologic al carantinei și modalități de reducere a acestuia

Impactul psihologic al carantinei și modalități de reducere a acestuia

Georgiana Trican, psiholog practicant, Master Psihotraumatologie și Asistarea Psihologică, an II

Apariția virusului SARS – 2, în decembrie 2019, și transformarea bolii COVID 19 într-o adevărată pandemie, a obligat numeroase țări de pe toate continentele să solicite izolarea – în propria locuință sau în facilități special destinate persoanelor care au intrat în contact, într-o formă sau alta, cu virusul.

Această meta-analiză, vizând impactul psihologic al carantinei, s-a realizat prin folosirea a 3 baze de date. S-au găsit 3166 lucrări, dintre care 24 au fost incluse în această cercetare.

Majoritatea studiilor analizate au raportat efecte psihologice negative inclusiv simptome ale stresului posttraumatic, confuzie și furie. Factorii stresori au inclus: perioada mai mare de carantină, frica de a nu fi infectat, frustrare, plictiseală, rezerve de mâncare sau materiale insuficiente, informare defectuoasă, pierderi financiare și stigmatizare. Mai mult, anumiți cercetători au sugerat că efectele psihologice ale carantinei pot fi de lungă durată.

În situațiile în care carantina este absolut necesară, persoanele cu putere de decizie nu ar trebui să solicite o perioadă mai mare decât cea necesară, ar trebui să ofere informații clare privind necesitatea carantinei, dar și privind protocolul stabilit și să se asigure că persoana izolată dispune de un minimum de hrană și produse necesare.

De asemenea, un apel la altruism și reamintirea tuturor cetățenilor despre beneficiile carantinei pentru societate, în general, pot fi foarte utile.

a. INTRODUCERE

Carantina reprezintă separarea și impunerea restricțiilor de mișcare pentru persoanele care au fost expuse sau există suspiciunea că au fost expuse la o boală infecțioasă, în vederea reducerii riscului de a infecta și alte persoane. Definiția este diferită de cea a cuvântului “izolare”, care presupune separarea persoanelor care au fost diagnosticate cu o boală infecțioasă de persoanele care nu sunt bolnave. Cu toate acestea, cei doi termeni sunt folosiți în mod interșanjabil, în special în cadrul comunicării cu publicul larg.

Cuvântul “carantină” a fost utilizat inițial în Veneția, Italia, în anul 1127, cu privire la lepră și a fost folosit la scară largă ca răspuns la Moartea Neagră, deși doar 300 ani mai târziu, Marea Britanie a început să impună, în mod serios, carantina, ca răspuns la ciumă.

Mai recent, carantina a fost impusă ca răspuns la apariția și extinderea exponențială a bolii COVID 19. Aceste măsuri nu sunt însă fără precedent. Astfel, carantine la nivelul unui oraș întreg au fost impuse în zone din China și Canada în timpul izbucnirii SARS (Sindrom Acut Respirator Sever), în timp ce numeroase sate din vestul Africii au avut impuneri de carantină în timpul izbucnirii, în anul 2014, a bolii Ebola.

Carantina este deseori o experiență neplăcută pentru cei care trec prin asta. Separarea de persoanele dragi, pierderea libertății, incertitudinea legată de evoluția bolii, plictiseala, pot determina, uneori, efecte dramatice. În cazul celorlalte boli în care a fost impusă carantina, au fost raportate cazuri de suicid, izbucniri de furie și procese civile. Beneficiile potențiale ale carantinei obligatorii trebuie să fie puse în balanță cu potențialele costuri psihologice.

Utilizarea carantinei ca măsură de succes împotriva bolilor infecțioase presupune reducerea, pe cât posibil, a efectelor negative asociate cu aceasta.

 

b. IMPACTUL PSIHOLOGIC AL CARANTINEI

Cinci studii au comparat efectele psihologice manifestate de persoanele aflate în carantină față de cele care nu au fost carantinate. Un studiu analizând personalul medical care a intrat în contact cu pacienți pozitivi (SARS) a demonstrat că, după terminarea perioadei de carantinare (9 zile), faptul de a fi fost în carantină a avut cea mai mare capacitate predictivă a simptomelor specifice tulburării de stres acut. Același personal (aflat în carantină) a raportat în mod semnificativ mai multă epuizare, detașare de alții, anxietate manifestată în momentele în care trebuia să trateze pacienții febrili, iritabilitate, insomnie,  slabă capacitate de concentrare și de decizie, performanță profesională deficitară și contemplarea ideii de demisie.

În alt studiu, efectul faptului de a sta în carantină a fost un predictor pentru manifestarea simptomatologiei specifice stresului posttraumatic chiar și la 3 ani după ieșirea din această situație. Aproximativ 34% (938 din 2760) dintre proprietarii de cai care au stat în carantină timp de câteva săptămâni (din cauza unei epidemii de influenza în Australia) au raportat înalt distres emoțional comparativ cu doar 12% în cazul populației normale.

Un alt studiu, în care s-a comparat simptomatologia relaționată cu stresul în cazul părinților și copiilor care au fost carantinați versus cei care n-au fost, a evidențiat că în cazul primilor menționați 28% dintre părinți au raportat suficiente simptome pentru a sugera o tulburare relaționată cu stresul, comparativ cu doar 6% dintre cei care nu au stat în carantină.

Principalele simptome raportate de majoritatea studiilor au inclus: dezechilibru emotional, depresie, furie, epuizare emoțională, dispoziție negativă și iritabilitate (având cea mai mare prevalență).

De asemenea, studiile calitative au identificat și alte stări asociate cu carantina, precum: confuzie, mânie, doliu, amorțire emoțională, insomnie – indusă de anxietate.

Două studii au raportat și efecte pe termen lung ale carantinei. Astfel, la 3 ani după epidemia de SARS, dependența de alcool sau alte tipuri de dependențe au fost asociate cu statul în carantină (la personalul din domeniul sănătății). Mai mult decât atât, și după terminarea perioadei de carantină, unele persoane au continuat să se angajeze în comportamente de evitare, precum evitarea contactului direct cu pacienții și abstenteismul de la serviciu (la personalul medical), evitarea persoanelor care tușesc sau strănută, a locurilor aglomerate sau a spațiilor publice (la populația normală). De asemenea, în anumite cazuri, unele comportamente s-au menținut și pe termen lung (ex. spălatul excesiv și o preocupare de a nu fi contaminat).

c. FACTORI DE RISC CE POT ACCENTUA EFECTELE NEGATIVE ALE CARANTINEI

În ceea ce privește factorii de risc preexistenți ce pot accentua efectele negative ale carantinei, studiile au evidențiat rezultate diverse. Astfel, într-un caz, unele caracteristici demografice au fost evidențiate ca având un impact mai mare. Așadar, rezultate mai negative au fost subliniate în cazul populației mai tinere (16-24 ani), în cazul celor cu un nivel de educație scăzut, în cazul femeilor și al familiilor cu un copil (comparativ cu cele fără copii).

Cu toate acestea, rezultatele nu au fost replicate de alt studiu.  În schimb, preexistența unei tulburări psihice a fost asociată cu anxietate crescută (resimțită chiar și la 4-6 luni după carantină).

  1. Factori stresori din timpul carantinei:
  • Durata: 3 studii au arătat că o perioadă mai mare de carantină (peste 10 zile) este asociată cu simptome mai severe specifice stresului traumatic;
  • Teama de a nu fi infectat sau de a nu-i infecta pe cei dragi;
  • Frustrarea și plictiseala;
  • Materialele și hrana insuficiente sau nepotrivite (conform nevoilor și dorințelor celor aflați în carantină);
  • Informarea deficitară/confuzia.
  1. Factori stresori post-carantină:
  • Resurse financiare reduse;
  • Stigmatizarea: chiar și după terminarea perioadei de carantină, persoanele au raportat că sunt evitați și respinși de cei aflați în apropierea lor. Mai mult, în cazul personalului medical, au fost raportate tensiuni intra-familiale cauzate de nivelul crescut de periculozitate al profesiei practicate. 

 

d. TRĂSĂTURILE DE PERSONALITATE CA FACTORI DE VULNERABILITATE

Mai multe trăsături de personalitate au fost asociate cu tendința de a experimenta emoții și reacții negative ca răspuns la factorii stresori. Printre acestea se numără:

  1. Nevrotismul: tendința generală de a deveni descurajat de obstacole (indiferent de dificultatea acestora). Așadar, nu este o surpriză că persoanele cu scoruri înalte la această dimensiune a personalității sunt mai preocupate de pericolul de a fi infectați, resimt un distres emoțional mai mare în contextul aplicării unor măsuri de prevenire (ex. carantină, distanțarea socială) și sunt mai nemulțumite de interacțiunile avute cu medicii, ceea ce le poate determina să persiste în a căuta ajutor medical.
  2. Anxietatea ca trăsătură și evitarea rănirii/îmbolnăvirii (harm avoidance)

Anxietatea ca trăsătură reprezintă predilecția de a simți anxietate. Oamenii care scorează mult pe această dimensiune au tendința de a vedea lumea drept un loc periculos și amenințător. Evitarea rănirii/îmbolnăvirii (harm avoidaince) se referă la tendința de a evita potențialii factori de risc. Astfel, persoanele cu niveluri înalte ale harm avoidance-ului au tendința de a fi temători și de a se îngrijora în mod excesiv.

În mod general, astfel de persoane supraestimează amenințarea așadar, în contextul unei pandemii, vor fi mult mai anxioase și îngrijorate întrucât estimările lor despre cât vor fi de afectate vor fi mult mai mari decât ale celorlalte persoane. 

  1. Incapacitatea de a tolera incertitudinea

Și acest factor, care este o fațetă a anxietății ca trăsătură, poate accentua semnificativ impactul negativ al unei pandemii. Astfel, persoanele cu niveluri înalte ale incapacității de a tolera incertitudinea au o dorință extremă ca mediul lor să fie unul foarte controlabil și previzibil, iar în situațiile în care sunt puși față în față cu incertitudinea pot manifesta blocaje și inabilitate de a lua decizii (nu doar pentru că nu dispun de toate informațiile necesare, ci și pentru că nu au încredere în capacitatea lor decizională).  Această trăsătură poate determina anxietate legată de sănătate și nevoi exagerate de a fi consolat.

Pandemiile sunt asociate cu tot felul de incertitudini, precum: incertitudinea legată de a fi sau nu infectat, cea legată de gravitatea bolii, cea legată de faptul că apropiații/cunoscuții sunt sau nu infectați sau obiectele/suprafețele sunt sau nu infectate, incertitudinea legată de succesul tratamentului sau a măsurilor de protecție și în final, incertitudinea privind sfârșitul pandemiei  (pandemiile vin în valuri, așadar sfârșitul unui val de infecții nu este neapărat sfârșitul pandemiei).

Așadar, în vremuri de pandemie, este necesar ca oamenii să fie capabili să tolereze și să accepte la un anumit nivel toate aceste incertitudini, iar persoanele care nu pot face asta se confruntă cu niveluri foarte mari ale distresului.

  1. Monitorizare versus neglijare

Oamenii sunt foarte diferiți privind modul în care se informează în legătură cu o posibilă amenințare. Astfel, unele persoane caută să “monitorizeze” (în sensul de a colecta informații și de a scana posibilele tratamente) în timp ce altele neglijează cu totul acest aspect și minimizează riscul. Ambele strategii au propriile dezavantaje întrucât, deși mecanismul de a neglija este asociat cu îngrijorări și ruminații reduse, există riscul de a nu lua minimele măsuri de precauție. De cealaltă parte, persoanele care “monitorizează” devin mai anxioase, au îngrijorări multiple și un nivel al stresului ridicat.

 

e. MODALITĂȚI DE CONTRACARARE A EFECTELOR NEGATIVE ALE CARANTINEI

În timpul pandemiilor, măsura carantinării este absolut necesară pentru evitarea răspândirii și mai agresive a virusului. Cu toate acestea, din studiile prezentate, reiese o serie de efecte psihologice negative ale carantinei, efecte a căror apariție sau intensitate ar putea fi diminuată printr-o serie de măsuri, precum:

  • Stabilirea unui număr cât mai mic al zilelor de carantină. Deși tendința este de a manifesta precauție și a obliga persoanele să rămână izolate mai mult timp decât este în mod științific necesar, cercetările au arătat o corelație puternică între o perioadă mai mare de carantină și severitatea simptomelor manifestate; de importanță deosebită este și menținerea perioadei precizate inițial și evitarea prelungirii acesteia sau stabilirea ei pe o perioadă nedeterminată (care poate cauza demoralizare, frustrare și incertitudine);
  • Informarea cât mai exactă a populației pentru a evita pattern-uri de gândire precum minimizarea riscurilor sau catastrofizare;
  • Asigurarea resurselor necesare (de către autorități);
  • Reducerea plictiselii și îmbunătățirea modalităților de comunicare (în special asigurarea unei bune comunicări între persoanele aflate în carantină și personalul medical);
  • Oferirea unei atenții speciale personalului medical: este posibil ca, în cazul carantinării persoanelor din domeniul medical, acestea să manifeste nu doar simptomele negative mai sus prezentate, ci și îngrijorare excesivă privind suprasolicitarea colegilor rămași la serviciu sau vinovăție în raport cu faptul că nu mai pot ajuta bolnavii.
  • Altruismul este preferabil în locul constrângerii: este posibil ca auto-carantinarea, în vederea protejării celorlalți să fie mai bine acceptată decât carantina impusă. Așadar, sublinierea, de către autorități, a faptului că prin această măsură sunt protejați în special cei vulnerabili și că autoritățile le sunt recunoscătoare pentru efortul lor poate determina o acceptare mai facilă a acestei perioade și o reducere a simptomatologiei negative.

 

BIBLIOGRAFIE

Brooks S., Webster R., Smith L., Woodland L., Wessely S., Greenberg N., Rubin G.J., The psychological impact of quarantine and how to reduce it: rapid review of the evidence. Lancet 2020; 395: 912-20

Damir H., The psychiatry of pandemic – A mental health response to infection outbreak, Springer, 2019

Taylor S., The psychology of pandemics –  Preparing for the next global outbreak of infectious disease, Chambridge Scolars Publishing, 2019


Institutul pentru Studiul si Tratamentul Traumei (ISTT) este o asociatie profesionala interdisciplinara, non-guvernamentala, ce isi propune sa promoveze in randul specialistilor (psihologi, psihoterapeuti, personal medical, cadre didactice, asistenti sociali si alti lucratori in domenii conexe) cunostinte noi despre trauma psihica si interventii specializate in tratamentul acesteia, sa ofere ajutor pentru cei care au nevoie si sa asigure un cadru de dezvoltare profesionala pentru profesionistii din domeniul psihotraumatologiei.

Newsletter

Aboneaza-te la Newsletter ISTT si fii la curent cu evenimentele dedicate tie, cu noutatile din domeniu si activitatea de cercetare a organizatiei.