Psihoterapeut Roxana Agafitei – Impactul divortului parintilor asupra copiilor

Despre Vreme si Copacei

Divortul este o tema actuala, un fenomen care face parte din societatea noastra, un fenomen care ia amploare, un fenomen ce a ajuns sa fie privit ca o normalitate, nu ca un stigmat, asa cum se intampla cu nu foarte multi ani in urma.

Mai mult, Romania pare a fi fruntasa Uniunii Europene in ceea ce priveste rata divorturilor si, conform datelor INSSE, doar anul trecut in tara noastra au divortat unul din cinci cupluri, numarul fiind chiar mai mare in orasele mari, iar din totalul numarului de divorturi, 44,2% sint cupluri in care existau copii minori. In urma pronuntarii sentintei, 17.000 de copii minori au ramas cu unul dintre parinti. Si acestea sint date inregistrate; probabil ca in realitate numarul familiilor destramate este si mai mare.

Cand vorbim despre impactul divortului asupra copiilor, vorbim despre fazele divortului si implicatiile sale (emotionale, relationale, materiale, de statut, etc), vorbim despre roluri si vorbim despre nevoile copilului.
In literatura de specialitate se regasesc mai multe clasificari ale fazelor prin care un cuplu trece, incepand de la “norii indoielii” si “umarul rece”, faze initiale in care apar semnele prevestitoare ale degradarii treptate a casniciei si o varietate de comportamente distante din cauza nemultumirilor din cadrul casniciei, pana la “familia amestecata”, acea etapa in care ambii parteneri si-au intemeiat familii noi, sanatoase, care ofera stabilitate si satisfactii pentru adulti si pentru copii, faza finala a procesului de divort.

Daca privim la planurile vietii care sint afectate, putem vorbi despre divort dintr-o alta perspectiva. Astfel:

Divortul emotional poate avea loc cu mult inainte ca un cuplu sa se separe fizic, dupa cum el poate ramane incomplet mult timp dupa ce divortul legal a fost terminat si reprezinta si perioada in care unul dintre parteneri incearca sa incheie relatia, in timp ce celalalt se lupta sa o mentina. In aceasta etapa pot aparea trairi de atasament fata de fostul partener, ceea ce produce un carusel emotional, cu oscilatii intre iubire si ura.
Aici se traiesc emotii si sentimente puternice de vinovatie, furie, culpabilizare. Momentul se traieste ca o reactie de doliu pentru pierderea mitului familiei intacte. Se pierd planuri, visuri, idealuri. Totusi, in aceasta etapa, coparentalitatea incepe sa opereze (functional sau nu) si se pot pune bazele mentinerii relatiilor cu familia extinsa a partenerului.

Divortul legal, presupune desfacerea efectiva a casatoriei, prin intermediul instantei judecatoresti, incluzand aranjamentele legate de impartirea bunurilor, custodia copiilor si alte aranjamente cu caracter legal. Dispare (partenerii renunta la) visul de reunire. Apare o atitudine de retragere a tututor visurilor, a tuturor lucrurilor investite, de orice natura (emotionala, materiala, etc) si incet se reconstruieste noua retea sociala.
Divortul economic poate aduce sau poate agrava problemele financiare ale celor doi adulti, sau a unuia dintre ei si se produce, treptat, obisnuirea cu traiul separat, cu implicatii referitoare la cheltuieli, bani, planuri, relatiile copii – parinti.

Divortul parental, care se refera la aranjamentele referitoare la cresterea copiilor, aduce in actiune rolurile de parinte singur, care va negocia pentru timpul petrecut cu copilul (zile, ore, perioade) si de parinte cu drept de custodie, caruia ii apar noi responsabilitati si care are nevoie sa se reaseze in noua sa viata. Este una din fazele complicate si care poate aduce (sau mentine) mari conflicte intre parteneri. Multi parteneri nu-si mai exercita impreuna rolul de parinti dupa incheierea casatoriei, iar accesul parintelui care pleaca, la copil, poate deveni o continua sursa de stres.

Parintii care nu au custodia se pot simti inutili, nedreptatiti, si vor renunta in timp la relatia lor cu copiii, considerand vizitele scurte si despartirile foarte dureroase. Pentru ei, este dificil de gestionat atitudinea ostila a celuilalt parinte sau indiferenta din partea copilului.
De asemenea, in cazul in care relatia cu partenerul anterior a fost marcata de violenta, unele mame se simt securizate doar daca realizeaza o ruptura totala de partenerul lor. In aceasta faza, poate aparea conditionarea accesului la copii prin plata pensiei alimentare sau invers, conditionarea platii pensiei alimentare cu accesul la copii. Din nefericire, acestea sint situatii extrem de conflictuale, ce ajung la institutiile statului (politie, protectia copilului, etc), ceea ce aduce copiilor o noua sursa de stres, de insecuritate, de sentimente de respingere si de lipsa de iubire si de sens.

Divortul comunitar, un aspect foarte important, combinat si cu scaderea posibilitatilor financiare, aduce pe tapet alte probleme – necesitatea schimbarii locuintei, singuratatea si pierderea, cel putin partial, a retelei sociale, care nu mai poate fi accesata la fel. Problemele practice si starea de tensiune determinate de gasirea unei noi locuinte si scoli pentru copii, pot fi accentuate de lipsa prietenilor si vecinilor care i-ar fi putut ajuta pe parinti, in special atunci cand ei nu isi pot permite financiar sa suplineasca acest tip de suport (baby sitter, after school, etc). Uneori, in incercarea de a gasi ajutor, parintele divortat apeleaza la ajutorul bunicilor (in special al celor materni). Multi bunici nu poseda insa nici spatiul, si nici abilitatile de a se ocupa de nepoti, iar din punctul de vedere al adultilor tineri, reinnoirea dependentei de proprii lor parinti semnifica o pierdere a statutului si autorespectului. Toate acestea pot aduce mari tulburari atat adultilor, cat si copiilor.

Divortul psihologic este privit ca fiind „separarea sinelui de personalitatea si influenta ex-sotului”. Persoanele care sunt afectate profund de pierderea partenerului pot avea dificultati in construirea de noi relatii si activitati. Pentru ca respectul de sine tinde sa fie masurat in termenii relatiilor satisfacatoare cu altii, divortul poate sa distruga sentimentul de identitate si apartenenta; multor oameni le este teama sa fie independenti, apeland la recasatorii sau noi relatii facute in graba. Depasirea acestui moment poate fi un demers indelungat si nu foarte usor, ce necesita ajutor specializat si care presupune rezolvarea problemei autonomiei personale, asumarea raspunderii cu privire la deciziile si greselile proprii, autocunoastere si autovalorizare ca persoana independenta, capabila sa existe, sa functioneze fara ajutor de la ceilalti. Important de mentionat este faptul ca o sursa de conflict in procesul de separare si divort este aceea ca partenerii se pot regasi in etape diferite, in acelasi moment.

Uitandu-ne la tabloul implicatiilor descrise mai sus, cred ca este lesne de inteles ca procesul separarii si al divortului este unul dificil, complicat, care afecteaza viata celor doi parteneri in mod semnificativ, uneori traumatic. La nivel de trairi personale, sotia si sotul, femeia si barbatul traiesc sentimente de tradare, rusine, furie, anxietate, blocaj emotional, negare, lipsa sensului in viata, inferioritate, nepotrivire, culpabilitate, vinovatie, confuzie – trairi intense, care aduc oboseala, irascibilitate, dificultati de concentrare, ganduri care rumineaza, nevoia de liniste si echilibru.

Peisajul se complica si mai tare atunci cand sint si copii la mijloc, iar cei doi parteneri sint mama si tata. Caci, da, copiii exista doar in acest tip de interactiune de roluri: mama – tata. Ei nu exista (sau nu ar trebui sa existe) in interactiunea de roluri de tip iubita – iubit / sotie – sot. Si aici apare confuzia care genereaza atatea probleme, faptul ca in relatia cu copiii lor, de cele mai multe ori adultii actioneaza sau reactioneaza din rolurile lor de sotie parasita sau sot alungat, de sotie tradata sau sot inselat, de femeie ranita si de barbat ranit. Dar rolul de parinte (mama sau tata) presupune noi responsabilitati, noi tipuri de actiuni, comportamente diferite, limbaj diferit, relationare diferita.

Chiar si in conditiile unui cuplu solid, armonios, perfect functional, rolul de parinte este unul dificil, iar parintii gasesc cateodata dificil sa fie in permanenta in contact cu nevoile copiilor lor si sa ia cele mai bune decizii pentru acestia.

In conditiile unui proces de separare si divort, toate nevoile copiilor sint insa, la nivelul a ceea ce percepe copilul, puternic amenintate. Dincolo de nevoile fiziologice, innascute, ale copilului, exista si nevoile emotionale, cruciale in dezvoltarea armonioasa si echilibrata emotional a copilului si a viitorului adult. Printre ele: atasament, apreciere, atentie, acceptare, afectiune, nevoia de apartenenta la familie, la relatii, afiliere, loialitate, nevoia de securitate, protectie, ordine, stabilitate, predictibilitate.

Cercetarile au arata ca in timp ce toate divorturile au efecte asupra copilului, efecte ce pot dura chiar si cativa ani, divorturile traumatice sau brutale ii pot afecta pe copii pana in viata lor de adult. De asemenea, cercetarile si experienta din cabinet au aratat ca unul dintre cei mai importanti factori care afecteaza raspunsul, reactia copilului la divort nu este nici timpul petrecut cu mama sau tata, nici varsta copilului, ci calitatea relatiei parintilor in timpul si dupa perioada de separare.

Iata cateva recomandari care pot ajuta copiii sa traverseze aceasta perioada intr-o maniera cat mai putin daunatoare emotional:

• Separare sau divort inseamna ca parintii se muta dintr-o relatie de casatorie, care implica ingrijire mutuala, sensibilitate si iubire, catre o relatie de tip business, in care singura sarcina pe termen lung pe care si-o asuma cei doi parteneri este co-parentalitatea. Fii atent la modul in care ii vorbesti fostului tau partener. Ii vorbesti mai degraba ca unui iubit, sau ca unui co-parinte?
• Aproape toti copiii care trec prin divortul parintilor simt ca trebuie sa aleaga intre mama si tata. Copiii se simt mult mai bine atunci cand sint apropiati de ambii parinti. Asigura-te ca nu fortezi o ruptura si nu provoci un conflict de loialitate copilului tau. Asigura-ti copilul ca nu trebuie sa aleaga intre mama si tata. Asigura-l ca va poate iubi pe amandoi si ca se poate bucura nestingherit de timpul petrecut cu fiecare in parte.
• Separarea parintilor si toata incarcatura emotionala ce acompaniaza acest proces il poate face pe copil sa se simte neiubit. Spune-i copilului ca, desi mama si tata nu se mai iubesc intre ei, nu mai sint fericiti impreuna si au ales sa fie fericiti separat, ei il iubesc pe el si vor continua sa o faca intotdeauna.
• Divortul este, mai mult ca oricand, o perioada de conflicte intense intre adulti. Asigura-te ca nu te certi in fata copilului. Expunerea lui la conflict, la vorbe urate, la violenta verbala sau fizica, reprezinta o cale sigura de a-l rani. Stabileste, de comun acord, un timp si un loc in care sa discutati despre probleme, astfel incat copilul sa nu poata auzi sau trage cu urechea. Cand luati copilul unul de la celalalt, cu siguranta nu este un moment bun sa discutati teme importante, precum custodia sau banii. Daca un parinte porneste o cearta, celalalt poate intotdeauna sa alege sa plece.
• Copiii divortului se simt de multe ori responsabili de probleme parintilor lor. Se invinovatesc pe ei pentru separare si cred ca comportamentul lor nepotrivit, rau a facut ca parintii sa nu se mai iubeasca intre ei. De multe ori, apeleaza la gandirea magica atunci cand se gandesc la situatie si concluzioneaza ca daca ei au produs ruptura, tot ei o pot repara. Clarificati cu copilul ca ruptura din casnicie nu este nici vina lor si nici responsabilitatea lor. Nu este nimic ce ar putea sa faca astfel incat sa-i aduca pe parinti inapoi impreuna.
• Este important sa recunosti ca separarea si divortul este o perioada foarte dificila si pentru tine, ca adult. Asigura-te ca primesti suport emotional de la alti adulti – prieteni, familie, psiholog, grup de suport – si nu de la copilul tau. Pentru a fi principala sursa de suport emotional pentru copilul tau, nu ii poti cere suportul la schimb.
• Separarea si divortul reprezinta pentru copil o mare intrerupere, o mare ruptura. Incearca sa creezi cat mai multa continuitate in viata lui. Asta poate insemna sa continue sa locuiasca in acelasi loc – sa aiba jucariile lui preferate, cartile lui, pozele preferate in ambele locuri de locuit poate face o mare diferenta. Gasiti timp sa faceti atat casa mamei, cat si casa tatalui cat mai familiare si “ca acasa” posibil. Copilul care se muta dintr-o casa in alta poate deveni foarte posesiv cu spatiile lui – respectati acest lucru si nu rearanjati sau modificati spatiul fara acordul sau implicarea lui. Pastrati rutinele copilului, respectati limitele si regulile pe care acesta le cunoaste, chiar daca sta in locuri diferite. Nu-l trimiteti sau nu-l lasati in grija altcuiva atunci cand e randul vostru sa-l aveti in custodie.
• Pe masura ce copilul merge de la o casa la alta, poate fi util pentru parinti sa se obisnuiasca cu acest tip de serviciu de mesagerie. Nu folositi copilul ca mesager, comunicator sau spion. Aceste roluri pun un bagaj greu, inutil, pe umerii copilului, punand presiune pentru a alege una dintre parti, lucru care poate cauza aparitia sentimentelor de vina pentru alegerea facuta.
• Copilul tau se bazeaza intotdeauna pe tine pentru satisfacerea nevoilor lui emotionale. Acest lucru se manifesta cu precadere in momentele dificile ale separarii. Multi copii regreseaza catre comportamente de la varste mai mici in aceasta perioada de ruptura. Altii se poarta urat, sint sfidatori, agresivi, distanti. Altii sint “super” buni si par mult mai maturi fata de varsta biologica. Ai rabdare si asculta oricare dintre aceste manifestari (sau mai multe, daca ai mai multi copii). Intreaba-l pe copil cum se simte, permite-i sa-si exprime sentimentele negative si, in general, fii mai suportiv si mai flexibil in aceasta perioada de tranzitie, in loc sa fii strict.
• Copiii, de obicei stiu mai multe decat ar avea nevoie sa stie despre conflictul parintilor lor. Nu impartasiti cu ei detaliile luptelor legate de aranjamente financiare, custodie sau din instanta. Copilului mic spuneti-i doar ca parintii vor lua cea mai buna decizie pentru el. Copilul mai mare ar trebui sa aiba certitudinea ca parerea lui conteaza; totusi, decizia finala va fi luata de parinti.
• Lupta constructiv! Separarea reprezinta adesea o perioada de conflict intens. Este o perioada a emotiilor puternice, cand si decizii importante sint de luat. Atunci cand conflictul este inevitabil, el poate fi totusi gestionat cu demnitate si integritate, chiar cu creativitate. A-l vorbi de rau pe celalalt parinte este o insulta directa a sufletului copilului. Aminteste-ti ca nu mai esti casatorit/a si ca este posibil sa nu obtii tot ceea ce doresti. Este vorba de afacerea de co-parentalitate in care esti blocat. Fii pregatit sa faci compromisuri si sa lupti cinstit, nu de dragul fostului, ci de dragul copilului tau si a demnitatii tale.
• Aranjamentele de custodie pot varia tinand cont de varsta copilului, a personalitatii sale si a situatiei parintilor. In mod ideal, copilul va putea sa-si pastreze legatura cu ambii parinti. Se vor stabili programe / orare clare de vizita. De preferat, aranjamentele financiare se vor face indiferent de cele legate de custodie. Custodia copilului poate fi reconsiderata pe masura ce copilul creste, are alte nevoi sau situatia parintilor se schimba.

In final, de retinut, copiii sunt atenti la ceea ce fac parintii lor, nu la ceea ce spun ei. Un adult impacat cu situatia, un adult fericit, disponibil emotional, cu energie si cu zambet pe buze transmite copilului un mesaj pozitiv, de incredere, iubire si siguranta. Si astea sint, poate, cele mai importante lucruri de care copilul are nevoie.

Voi incheia cu o metafora draga mie, pe care o stiu de la unul dintre mentorii mei si care exprima in cuvinte putine ceea ce incearca articolul sa spuna, in mai multe.

„Niciodata un copacel nu influenteaza vremea, insa vremea influenteaza intotdeauna un copacel”.

Partea buna este ca in aceasta situatie a separarii si divortului, atunci cand sint si copii implicati, adultii pot alege – si au responsabilitatea sa o faca – sa regleze vremea, sa o faca sa fie potrivita, optima, adaptata, astfel incat copacelul familiei sa devina un arbore puternic, sanatos si rezistent.
Psihoterapeut Roxana Agafitei, membru ISTT
Articol publicat si in Revista Psychologies