Rolul familiei și al prietenilor în traversarea situațiilor adverse...
 /   / Rolul familiei și al prietenilor în traversarea situațiilor adverse...
Rolul familiei și al prietenilor în traversarea situațiilor adverse și dezvoltarea patologiilor psihice post-adversitate

Rolul familiei și al prietenilor în traversarea situațiilor adverse și dezvoltarea patologiilor psihice post-adversitate

În 1977, George L. Engel a revoluționat perspectiva asupra medicinei și psihiatriei printr-un articol care a propus modelul bio-psiho-social ca alternativă la modelul biomedical.

Acesta definea boala strict în termenii parametrilor somatici, care țin de funcționarea corpului (Engel, 1977). Simplu spus, modelul propus de Engel a lărgit perspectiva asupra cauzelor apariției bolii sau patologiei. Potrivit acestuia, boala este rezultatul interacțiunii complexe a factorilor biologici (genetici, biochimici, etc.), psihologici (dispoziție, personalitate, comportament, etc.) și sociali (culturali, familiali, socioeconomici, medicali, etc.). În ciuda limitărilor sale, perspectiva propusă de Engel își păstrează valoarea și astăzi, la mai mult de 40 de ani de la apariție, mai ales în condițiile pandemiei actuale generate de virusul COVID-19, care tinde să pună accentul pe funcționarea biologică a organismului, în dauna factorilor psihologici și sociali.

Dintre toți acești factori, ne vom concentra atenția în cadrul acestui articol asupra celor sociali, în special asupra rolului jucat de familie și prieteni în dezvoltarea patologiei psihice. Vom începe analiza noastră prin a defini suportul social. Vom prezenta apoi o serie de studii științifice apărute în ultimii ani care analizează relația dintre suportul social și suferința psihologică posttraumatică sau cea produsă de boală, precum și dintre acesta și creșterea și dezvoltarea posttraumatică. Vom încheia printr-o prezentare a studiilor care analizează gradul în care suportul social oferit prin intermediul mediului online este eficient în susținerea persoanelor care trec prin situații de viață adverse.

Cohen (2004) definește suportul social ca reprezentând „furnizarea de resurse psihologice și sociale menite să susțină capacitatea unei persoane de a face față stresului”. Suportul social este însă un construct multidimensional. O primă dimensiune a acestuia este reprezentată de rețelele sociale sau, cu alte cuvinte, de structura suportului: existența, cantitatea  și tipul de relații (Cohen, 1992). Contează cât de largă este familia din care facem parte, câți de mulți prieteni avem sau câte rețele sociale, care este nivelul de apropiere, ce reguli există în grupurile de prieteni din care facem parte. O altă dimensiune este reprezentată de suportul social perceput sau în ce măsură simțim sau credem că relațiile sociale pe care le avem ne vor oferi, dacă va fi nevoie, resurse precum suport emoțional, informații sau bunuri materiale necesare. O ultimă dimensiune a suportului social este reprezentată de comportamentele de susținere sau gradul în care căutăm, ni se oferă și primim ajutorul de care avem nevoie (Cohen, 1992). Ținând cont de toate aceste dimensiuni, suportul social poate fi prezent sau absent, benefic sau nociv, potrivit momentului sau nepotrivit, emoțional sau financiar, de scurtă sau de lungă durată, etc.

Unii autori vorbesc despre existența unui capital social, văzut ca „o resursă care rezidă în rețelele și grupurile cărora persoanele le aparțin, mai degrabă decât ca o caracteristică sau trăsătură de personalitate” (Amati et al., 2018). Un studiu realizat în Italia a arătat faptul că prietenia, măsurată în termenii frecvenței întâlnirilor dintre prieteni (intensitatea) și a satisfacției față de relațiile de prietenie (calitatea), este asociată cu satisfacția față de viață. Relațiile bune sunt cel mai probabil caracterizate de susținere, reciprocitate și intimitate, iar prietenii pot substitui într-o anumită măsura familia tradițională (Amati, 2018)

Analizând la un prim nivel legătura dintre cantitatea și calitatea relațiilor sociale și modul în care noi funcționăm și ne dezvoltăm, cercetătorii au observat o asociere puternică între suportul social și speranța de viață. O meta-analiză realizată de Holt-Lunstad et al. (2010), care a integrat date furnizate de 149 de studii, la care au participat 308.849 de participanți, a indicat faptul că persoanele care beneficiază de relații sociale puternice au cu 50% mai multe șanse de a supraviețui, indiferent de vârsta, genul, nivelul inițial de sănătate, cauza morții și perioada în care persoana a fost urmărită, față de persoanele cu relații sociale sărace sau insuficiente. Efectul a fost comparabil cu renunțarea la fumat și a fost mai mare decât alți factori cunoscuți, precum obezitatea sau lipsa de activitate fizică. Cu cât măsurarea integrării sociale a fost mai complexă, cu alte cuvinte cu cât suportul social a fost măsurat pe mai multe dimensiuni, cu atât asocierea a fost mai puternică, rezultând în meta-analiză o creștere cu 91% a șanselor de supraviețuire (Holt-Lunstad et al., 2010).

Modul în care suportul social susține supraviețuirea este complex. O posibilă cale analizată de cercetători este reprezentată de modul în care influențează funcționarea sistemul nervos autonom, axa hipotalamică – pituitară – adrenală și sistemul imunitar al organismului. În condiții de stres, suportul social non-evaluativ pare a avea cea mai importantă influență pozitivă asupra sistemelor noastre biologice (Ditzen, Heinrichs, 2014). Cercetările care au utilizat imagistica medicală și metodele neuro-endocrinologice au arătat că integrarea socială și suportul social sunt asociate cu structurile sistemului nervos central responsabile de procesarea recompenselor și reducerea anxietății. Practic, relațiilor sociale sănătoase, susținătoare, spre deosebire de cele neutre sau negative, ne ajută să ne simțim în siguranță, reducând nivelul activării simpatice, responsabilă de reacțiile de tip luptă-sau-fugi, și nivelul cortizolului produs de organism (Ditzen, Heinrichs, 2014). Cercetătorii au observat și diferențe de gen în ceea ce privește tipul de suport social oferit, femeile tinzând să beneficieze mai mult de pe urma asigurărilor lipsite de judecată, în formă non-verbală, precum îmbrățișările, atingerile sau zâmbetele, în timp ce bărbații de pe urma instrucțiunilor și sfaturilor verbale (Ditzen, Heinrichs, 2014).

O altă cale prin care suportul social reușește să  crească speranța de viață este reprezentată de susținerea sănătății noastre mentale. Astfel, prezența suportului social este un moderator cheie în dezvoltarea și tratamentul stresului post-traumatic. Interacțiunile negative în relațiile apropiate cresc riscul apariției tulburării de stres posttraumatic (TSPT) și chiar pot înrăutăți simptomele acesteia. Un sistem de relații apropiate, familiale sau comunitare oferă susținerea necesara supraviețuitorilor care sunt într-un proces de recuperare. (López-Zerón, 2015). Literatura despre veteranii militari oferă câteva exemple ilustrative ale legăturii dintre suportul social, reziliență și sănătatea mentală. Studiile cross-secționale transversale indică faptul că veteranii caracterizați ca fiind rezilienți au avut parte de mai mult sprijin social (Pietrzak, Cook, 2013). Un studiu din 2016, care a vizat relația dintre suportul social, simptome ale TSPT și consumul de substanțe la veteranii de război a arătat că sprijinul social crescut a fost asociat cu simptome mai puțin severe ale TSPT, însă, în mod surprinzător, și cu o creștere a consumului de substanțe (Gros et al., 2016).

Un alt tip de experiență adversă este reprezentat de dezastrele naturale. Un studiu realizat de Universitatea din New Orlens a urmărit impactul pe care suportul familiei și al prietenilor l-a avut în rândul tinerilor expuși la un uragane. Nivele mai ridicate ale expunerii la uragane au fost asociate cu nivele mai scăzute ale suportului social primit din partea familiei și prietenilor. În același timp, nivele mai ridicate ale suportului social au fost asociate cu nivele mai scăzute, concomitente și longitudinale, ale suferinței psihologice. Asocierile au diferit în funcție de sursa suportului social și tipul de suferință psihologică rezultat (Banks, Weems, 2014).

Maheux și Price (2015) au analizat legătura dintre suportul social, auto-compasiune și o serie de tulburări caracteristice psihopatologiei postraumatice: TSPT, tulburarea de anxietate generalizată (TAG) și simptomele depresive. Rezultatele cercetării au arătat că nivele ridicate al auto-compasiunii și suportului social au fost asociate cu simptome ale TSPT mai puțin severe. Un nivel mai ridicat al auto-compasiunii a fost asociat cu un nivel mai scăzut al simptomelor anxioase și depresive. În același timp, între suportul social primit și auto-compasiunea a existat o corelație pozitivă. Cercetătorii au observat și faptul că auto-compasiunea acționează ca un mediator în relația dintre suportul social și simptomatologia postraumatică analizată. Cu alte cuvinte, atunci unde suportul social susține dezvoltarea auto-compasiunii în persoanele expuse la situații cu potențial traumatizant, riscul de dezvoltare a patologiilor psihice post-adversitate este mai scăzut (Maheux, Price, 2015).

Situații adverse și traumatice pot fi întâlnite și la locul de muncă. Dispecerii medicali de urgență răspund apelurilor realizate în situații de criză, trimit echipaje de intervenție acolo unde este nevoie și oferă suport emoțional și medical celor care apelează la serviciile de tip 112. Prin natura muncii lor, aceștia se confruntă cu un nivel de stres ridicat și sunt expuși la evenimente cu potențial ridicat de traumatizare. Un studiu realizat în Australia și publicat în 2015 a evaluat impactul autoeficacității  și acordarea și primirea de suport social asupra bunăstării psihologice, creșterii posttraumatice și simptomelor TSPT. Primirea sprijinului social a apărut ca fiind un predictor pozitiv semnificativ în ceea ce privește starea psihologică de bine și, în același timp, un predictor negativ în ceea ce privește simptomele TSPT. În plus, suportul social pare a fi implicat în dezvoltarea și în reducerea suferinței după expunerea la traumă (Shakespeare-Finch, 2015).

Evenimentele cu potențial traumatic sunt însă mult mai frecvente decât sugerează simțul comun. Un studiu realizat de Howard Sharp et al. (2017) cu un eșantion de 252 de studenți americani a arătat că 74% dintre adulții tineri emergenți au trăit cel puțin un eveniment cu potențial traumatic. Suportul social primit din partea prietenilor a limitat simptomele depresive și cele specifice TSPT în cazul celor care au fost abuzați în copilărie sau au fost victime ale violenței domestice. Expunerea adulților tineri emergenți, aflați în perioada de tranziție de la adolescență la maturitate, la evenimente cu potențial traumatic în copilărie și în timpul maturității timpurii a crescut riscul problemelor de sănătate mentală și a scăzut capacitatea de recuperare în urma unui eveniment advers apărut ulterior. Suportul social a fost asociat cu un risc mai scăzut de a dezvolta probleme de sănătate mentală chiar și în cazul traumatizării multiple (politraumatizare) și a oferit cel mai mare beneficiu persoanelor care au fost expuse unor evenimente diverse cu potențial traumatic. (Howard Sharp et al., 2017).

Rezultatele studiilor de mai sus sunt sprijinite de o serie de meta-analize care au avut drept obiectiv identificarea factorilor de risc pentru dezvoltarea TSPT. Meta-analiza realizată de Brewin et al. (2000) a arătat faptul că, pentru adulții expuși unor experiențe traumatice, lipsa suportului social, alături de severitatea traumei și factorii de stres suplimentari, prezintă un efect mai puternic decât factorii pretraumatici. În mod similar, Ozer et al. (2003) au arătat că procesele psihologice peritraumatice, și nu caracteristicile anterioare evenimentului advers, constituie cei mai puternici predictori pentru dezvoltarea TSPT. Dintre acestea, suportul social perceput s-a dovedit a fi cel mai important predictor, după disocierea peritraumatică (Ozer et al., 2003).

Un alt tip de experiență adversă este cea a afecțiunilor medicale care generează un nivel ridicat de suferință și pun în pericol viața persoanei afectate. În cadrul unui studiu realizat în Statele Unite s-a observat o scădere semnificativă a simptomele depresive în prezența unui suport puternic din partea familiei și a partenerului de viață în cazul bătrânilor afectați de artrită. Rezultatele aceluiași studiu au indicat și o scădere a durerii percepute o dată cu creșterea suportului, însă observațiile nu au fost semnificative din punct de vedere statistic (Hung et al., 2016). În cazul supraviețuitoarelor cancerului mamar, lipsa unei relații de cuplu, în forma căsătoriei sau a parteneriatului, a fost asociată cu un nivel mai scăzut al suportului social. Suportul social a mediat legătura dintre absența unui partener și un nivel scăzut al calității vieții, prin aceasta din urmă înțelegându-se sănătatea fizică și mentală. Autorii studiului au concluzionat că partenerii supraviețuitorii cancerului reprezintă surse importante de suport social, în măsură a-i ajuta în păstrarea stării de bine și a calității vieții (Leung et al., 2016). Într-un alt studiu, Hodges și Winstanley (2012) au arătat că suportul social mediază relația dintre optimism și emoțiile pozitive în cazul persoanelor diagnosticate cu cancer, fiind responsabil, alături de spiritul de luptător, de 50% din varianța afectului pozitiv. Cu alte cuvinte, în prezența unor relații semnificative și susținătoare și a unui spirit de luptător, optimismul se asociază cu o stare emoțională pozitivă.

O analiză sistematică a literaturii de specialitate realizată de Rivera Rivera și Burris (2019) a arătat că, în cazul suferinței emoționale nespecifice (generale) și celei specifice cancerului, constrângerile sociale s-au dovedit a fi asociate într-un grad mai mare cu suferința decât suportul social. În mod similar, pentru starea generală de bine, nespecifică, majoritatea studiilor indică o asociere mai puternică cu constrângerile sociale decât cu suportul social. Situația este însă diferită pentru persoanele diagnosticate cu cancer, unde starea generală de bine, specifică cancerului, este mai puternic asociată cu suportul social, decât cu constrângerile sociale. Această lucru sugerează faptul că, spre deosebire de persoanele sănătoase, pentru persoanele diagnosticate cu cancer suportul familiei și prietenilor cântărește mai greu decât interacțiunile sociale neplăcute sau dificile. Cei doi cercetători atrag însă atenția asupra faptului că „interacțiunile cu caracter negativ pot avea un efect mai puternic asupra funcționării psihologice decât interacțiunile pozitive, ceea ce ar însemnă că este nevoie de o susținere socială mult mai puternică pentru a contracara efectele psihologice negative ale constrângerilor sociale” (Rivera Rivera, Burris, 2019).

Cercetările care se concentrează pe dezvoltarea patologiilor presupun că expunerea la stres va duce la un nivel scăzut al sănătății și well-beingului psihologic. Cu toate acestea, unele persoane pot avea rezultate si traiectorii pozitive care pot include reziliență (Bonanno, 2005) și, în prezența unor credințe legate de propria competență și a unui mediu social susținător, creștere posttraumatică (Cryder et al., 2006). Creșterea posttraumatică desemnează în aceste studii „o schimbarea psihologică pozitivă care apare în urma confruntării cu un eveniment extrem de provocator, stresant și traumatizant” (Tedeschi, Calhoun, 2004). Pentru autorii care au propus acest concept, creșterea nu înseamnă doar recuperarea, ci dezvoltarea individuală la un nivel de funcționarea adaptativă superior celui existent anterior. O metaforă utilă este aceea a caselor distruse de furtuni care, în prezența resurselor necesare, sunt adesea construite pentru a rezista mai bine amenințărilor viitoare. Astfel, într-un studiu la care au participat studenți, supraviețuitori ai criminalității cu caracter violent și persoane care oferă suport persoanelor afectate de experiențe adverse s-a observat faptul că strategiile de coping și suportul social au prezis creșterea posttraumatică în toate cele trei categorii de participanți (Brooks et al., 2016). Similar, un studiu realizat în Israel, la care au participat persoane care au suferit o pierdere prin suicid, a arătat că factorii interpersonali, precum sentimentul de aparținere, disponibilitatea de a se auto-dezvălui și suportul social au jucat un rol important în facilitarea creșterii posttraumatice (Levi-Belz, 2019).

Suportul social nu are doar rolul de a ne proteja, ci și acela de a ne ajuta să înflorim.  Feeney și Collins (2015) consideră că „o funcție importantă a relațiilor este reprezentată de susținerea creșterii sau dezvoltării prin intermediul adversităților cu care persoanele se confruntă, nu doar protejându-le de efectele negative ale stresului, dar ajutându-le să iasă din situația de stres într-un mod care să le permite să înflorească, fie datorită, fie în ciuda circumstanțelor”. Acest lucru este mult mai evident în primele etape de dezvoltare ale ființei umane. Adolescența este etapa de dezvoltare în care colegii joacă un rol important în ceea ce privește relațiile sociale (Yearwood et al., 2018). Atașamentul față de prieteni în adolescență a fost asociată cu niveluri mai scăzute ale problemelor interne – anxietate, depresie, simptome somatice (Gorrese, 2016) și a celor externe – încălcarea regulilor sau comportamente agresive (Oldfield et al., 2016). În mod similar, relațiile apropiate și suportul colegilor au fost asociate cu o rată scăzută de suicid (Matlin et al., 2011) și o creștere a stimei de sine și a competenței în rândul adolescenților (Wilkinson, 2010).

Secolul XXI a marcat dezvoltarea mediului online ca suport al comunicării dintre oameni. Susținerea socială a căpătat astfel noi forme și dimensiuni prin apariția platformelor de socializare online. Însă cât de susținătoare sunt cu adevărat interacțiunile sociale din mediul online în contextul unor situații de viață adverse? Rezultatele unui studiu realizat în Germania de Trepte et al. (2015) au arătat că, deși utilizatorii se simt satisfăcuți în mod similar în contextul comunicării online, utilizând platformele rețelelor de socializare (PRS),  și offline, doar suportul social primit în contexte offline a contribuit la satisfacția generală legată de viață. Autorii studiului au considerat că efectul observat se datorează faptului că comunicarea mediată de PRS furnizează în principal conținut informațional și într-o mai mică măsură suport emoțional și instrumental (Trepte et al., 2015). Un al studiu, care a analizat în mod particular platforma Facebook și la care au participat adolescenți, a arătat că utilizarea mediului de comunicare online poate influența în mod diferit stările depresive ale utilizatorilor, în funcție de modul de utilizare și genul participanților (Frison, Eggermont, 2015). Astfel, Facebook-ul a avut un impact negativ asupra fetelor care l-au utilizat pasiv și a băieților care l-au utilizat activ în public. În schimb, fetele care au utilizat Facebook-ul activ, fie în public, fie în mediul privat, au beneficiat de pe urma acestuia. În cazul lor, suportul social online perceput a prezis un nivel mai scăzut al stărilor depresive.

Într-un alt studiu, care a urmărit relația dintre simptomele depresive și suportul social real și cel perceput prin intermediul Facebook-ului, a arătat că „simptomele depresive ale participanților au fost mai accentuate pe măsură ce aceștia au primit mai mult suport social sub forma răspunsurilor la postările personale care aveau drept conținut auto-dezvăluiri negative” (Park et al., 2016). Cu toate acestea, în mod paradoxal, aceste persoane se percepeau ca primind mai puțin suport social decât participanții care nu prezentau simptome depresive. Astfel, percepția suportului primit pare a juca un rol mult mai important în mediul online, comparativ cu cel offline. Alte studii au arătat că atunci când suportul online se adresează persoanelor care suferă de boli cronice, cancer, HIV/SIDA sau persoanelor vârstnice cu dizabilități și este furnizat prin forumuri de specialitate, acesta are un impact pozitiv (Robins, Turner, 2003; Coursaris, Liu, 2009; Miller, 2008). Pentru acest gen de grupuri, „suportul social online este în mod obișnuit conceptualizat ca o formă instituționalizată de suport primit din partea unui grup de susținători, care sunt similari din punctul de vedere al suportului solicitat” (Trepte et al., 2015). Modelul bio-psiho-social reprezintă în continuare o perspectivă valoroasă prin care să ne uităm la sănătatea fizică și mentală și factorii care o susțin. Solicitările de izolare sau distanțarea socială apărute ca răspuns la pandemia provocată de virsului COVID-19 privesc exclusiv contactul fizic. În aceste zile avem nevoie, mai mult ca oricând, de păstrarea relațiilor sociale, de suportul sociale pe care îl primim sau îl oferim familiei și celor cunoscuți. Din fericire, tehnologia și mediul online ne permit acest lucru. Nu rămâne decât să le folosim într-un mod care să transmită compasiune, suport emoțional și, atunci când este posibil, sprijin fizic concret celor din apropierea noastră.

Autori: Breoi Andreea, Cetățeanu Ioana, Ciupercă Dana, Iordache Larisa, Panțiru Gabriel

Bibliografie:

Banks, D. M.,  Weems, C. F. (2014). Family and peer social support and their links to psychological distress among hurricane-exposed minority youth. American Journal of Orthopsychiatry, 84(4): 341-352

Bonano, G.A. (2005). Resilience in the Face of Potential Trauma. Current Directions in Psychological Science, 14(3): 135–138

Brewin, C.R., Andrews, B., Valentine, J.D. (2000). Meta-Analysis of Risk Factors for Posttraumatic Stress Disorder in Trauma-Exposed Adults. Journal of Consulting and Clinical Psychology, 68(5): 748 – 766

            Cohen, S. (1992). Stress, Social Support, and Disorder în The meaning and measurement of social support (H.O.F. Veiel și U. Baumann, Editori). New York: Hemisphere Press

Cohen, S. (2004). Social relationships and health. American Psychologist, 59:676–684

Coursaris, C. K., & Liu, M. (2009). An analysis of social support exchanges in online HIV/AIDS self-help groups. Computers in Human Behavior, 25: 911–918.

Cryder, C.H., Kilmer, R.P., Tedeschi, R.G., Calhoun, L.G. (2010). An Exploratory Study of Posttraumatic Growth in Children Following a Natural Disaster. American Journal of Orthopsychiatry, 76(1): 65-69

Ditzen, B., Heinrichs, M. (2014). Psychobiology of social support: The social dimension of stress buffering. Restorative Neurology and Neuroscience, 32: 149–162

Engel, G.L. (1977). The Need for a New Medical Model: A challenge for Biomedicine. Science, 196 (4286): 129-136

Frison, E., Eggermont, S. (2015). Exploring the Relationships Between Different Types of Facebook Use, Perceived Online Social Support, and Adolescents’ Depressed Mood. Social Science Computer Review, 34(2): 153-171

Gorrese, A. (2015). Peer Attachment and Youth Internalizing Problems: A Meta-Analysis. Child & Youth Care Forum, 45: 177–204

Gros, D. F., Flanagan, J. C., Korte, K. J., Mills, A. C., Brady, K. T., & Back, S. E. (2016). Relations among social support, PTSD symptoms, and substance use in veterans. Psychology of Addictive Behaviors, 30(7): 764-770

Hodges, K., Winstanley, S. (2012). Effects of optimism, social support, fighting spirit, cancer worry and internal health locus of control on positive affect in cancer survivors: a path analysis. Stress Health, 28(5): 408-415

Holt-Lunstad, J., Smith, T.B., Layton, J.B. (2010). Social Relationships and Mortality Risk: A Meta-analytic Review. PLoS Med 7(7): e1000316

Howard Sharp, K.M., Schwartz, L.E., Barnes, S.E., Jamison, L.E., Miller-Graf, L.E., Howell, K.H. (2017). Differential Influence of Social Support in Emerging Adulthood Across Sources of Support and Profiles of Interpersonal and Non-Interpersonal Potentially Traumatic Experiences. Journal of Aggression, Maltreatment & Trauma, 26(7): 1 – 20

Hung, M., Bounsanga, J., Voss, M.W., Crum, A.B., Chen, W., Birmingham, W.C. (2016). The relationship between family support; pain and depression in elderly with arthritis. Psychology, Health & Medicine, 22(1): 75-86

Leung, J., Smith, M.D., McLaughlin, D. (2016). Inequalities in long term health-related quality of life between partnered and not partnered breast cancer survivors through the mediation effect of social support. Psychooncology, 25(10): 1222-1228

Levi-Belz, Y. (2019). With a Little Help From My Friends: A Follow-Up Study on the Contribution of Interpersonal Characteristics to Posttraumatic Growth Among Suicide-Loss Survivors. Psychological Trauma: Theory, Research, Practice, and Policy: 11 (8): 895–904

López-Zerón, G., Blow, A.J. (2015). The role of relationships and families in healing from trauma. Journal of Family Therapy, 39(4): 580-597

Maheux, A., Price, M. (2016). The indirect effect of social support on post-trauma psychopathology via self-compassion. Personality and Individual Differences, 88: 102-107

Matalin, S.L., Molock, S.D., Tebes, J.K. (2011). Suicidality and depression among African American adolescents: The role of family and peer support and community connectedness. American Journal of Orthopsychiatry, 81(1), 108–117

Miller, S. M. (2008). The effect of frequency and type of internet use on perceived social support and sense of well-being in individuals with spinal cord injury. Rehabilitation Counseling Bulletin, 51: 148–158

Oldfield, J., Humphrey, N., Hebron, J. (2015). The role of parental and peer attachment relationships and school connectedness in predicting adolescent mental health outcomes. Child and Adolescent Mental Health, 21(1): 21-29

Ozer, E.J., Best, S.R., Lipsey, T.L., Weiss, D.S. (2003). Predictors of posttraumatic stress disorder and symptoms in adults: a meta-analysis. Psychological Bulletin, 129(1): 52-73

Park, J., Lee, D.S., Shablack, H., Verduyn P., Deldin, P., Ybarra, O., Jonides, J., Kross, E. (2016). When perceptions defy reality: The relationships between depression and actual and perceived Facebook social support. Journal of Affective Disorders, 200: 37-44

Pietrzak, R.H., Cook, J.M. (2013). Psychological Resilience in Older U.S: Veterans: Results from the National Health and Resilience in Veterans Study. Depression and Anxiety, 30(5): 432 – 443

Rivera Rivera, J.N., Burris, J.L. (2019). A Systematic Literature Review and Head-to-Head Comparison of Social Support and Social Constraint in Relation to the Psychological Functioning of Cancer Survivors. Annals of Behavioral Medicine 54(3): 1 -17

Robinson, J. D., & Turner, J. (2003). Impersonal, interpersonal, and hyperpersonal social support: Cancer and older adults. Health Communication, 15, 227–234

Shakespeare-Finch, J., Rees, A., Armstrong, D. (2104). Social Support, Self-efficacy, Trauma and Well-Being in Emergency Medical Dispatchers. Social Indicators Research, 123(2): 549–565

Tedeschi, R.G., Calhoun, L.G. (2004). Posttraumatic Growth: Conceptual Foundations and Empirical Evidence. Psychological Inquiry, 15(1): 1-18

Wilkinson, R.B. (2010). Best friend attachment versus peer attachment in the prediction of adolescent psychological adjustment. Journal of Adolescence, 33(5): 709-717

Articole Similare

 

Institutul pentru Studiul si Tratamentul Traumei (ISTT) este o asociatie profesionala interdisciplinara, non-guvernamentala, ce isi propune sa promoveze in randul specialistilor (psihologi, psihoterapeuti, personal medical, cadre didactice, asistenti sociali si alti lucratori in domenii conexe) cunostinte noi despre trauma psihica si interventii specializate in tratamentul acesteia, sa ofere ajutor pentru cei care au nevoie si sa asigure un cadru de dezvoltare profesionala pentru profesionistii din domeniul psihotraumatologiei.

Newsletter

Aboneaza-te la Newsletter ISTT si fii la curent cu evenimentele dedicate tie, cu noutatile din domeniu si activitatea de cercetare a organizatiei.

Urmareste-ne